începutul carierei, emoțiile din timpul unui meci, tipuri de luptători, dopaj, lupte „strategice”, dar și de stradă ori planuri de viitor. Acestea au fost principalele subiecte atacate de cei peste 300 de liceeni de la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” și Colegiul Național „Ferdinand I”, care au „rupt” ușile amfiteatrelor de la cele două licee pentru a se întîlni cu Ionuț Iftimoaie. Așa s-a ajuns ca ceea ce a pornit de la o banală convorbire telefonică și a fost pus pe picioare în doar cîteva zile să se transforme într-o adevărată lecție de viață depănată cu inteligență și umor de cel mai bun luptător român din circuitul K1. Ionuț Iftimoaie nu s-a sfiit să recunoască că, plecat în urmă cu peste zece ani din Comăneștiul natal, a lucrat ca hamal, zugrav, detectiv particular ori bodyguard în Italia, a plătit pentru a urca în ring și a tras cu dinții pentru a ajunge cel mai bun, dar și cel mai popular luptător din România. „Dacă vrei cu adevărat ceva și ai încredere în tine, poți să faci ce vrei. E foarte important însă, ca, odată ajuns în vîrf, să rămîi cu picioarele cu pămînt și să fii echilibrat”, le-a spus Ionuț Iftimoaie liceenilor băcăuani. La final, a venit nebunia. O fotografie sau un autograf obținut de la „bombardierul din Comănești” era suprema bucurie pentru liceenii de la „Saligny” sau „Ferdinand”. De data asta a fost important norocul, dar Ionuț a promis că va reveni cît de curînd la Bacău.
Și-a descoperit o verișoară la „Saligny”
Ionuț Iftimoaie a avut supriza ca la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” să fie așteptat de o domnișoară blondă, care fără prea multe ocolișuri i-a spus că e verișoara lui. O cheamă Nicoleta Brumă și e în clasa a X-a. „Tata e verișor cu mama lui Ionuț. Știam că sînt rudă cu el, dar nu am avut ocazia să-l întîlnesc niciodată pînă acum. Vă dați seama că în momentul în care am aflat că va veni în liceu, am zis că trebuie să fiu neapărat prezentă”, ne-a mărturisit Nicoleta.
Alături de ginerele Regelui Mihai
Invitat să scrie în cartea de onoare a Colegiului Tehnic „Anghel Saligny”, Ionuț Iftimoaie a mulțumit, simplu, pentru atmosfera întîlnită în liceu. întîmplător sau nu, lîngă semnătura lui stă doar cea a lui Radu de Hohenzolern, ginerele Regelui Mihai. Normal. E doar o „afacere” între regi. (Eduard CUCU)aflat că va veni în liceu, am zis că trebuie să fiu neapart prezentă”, ne-a mărturisi
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.