Iosif Constantin Drăgan a trimis sinistraților băcăuani ajutoare de la lingură și furculiță

Să iei viața de la capăt, de la lingură și furculiță – cum se spune, nu-i lucru de șagă. Viața te pune, însă, uneori la mare încercare, iar unora dintre noi li s-a întîmplat asta chiar acum. Inundațiile de la mijlocul lunii iulie au fost, parcă, cea mai mare urgie care ni s-a putut întîmpla în Bacău. Apele învolburate au ras case, animale, acareturi, grădini și tot ce înseamnă lucrare omenească în zeci de localități din județ. Pentru unii, deci, tineri sau bătrîni, în felul acesta viața, cîtă le-a mai rămas, a început a doua oară. Sub cerul liber, fără nimic împrejur sau deasupra capului. Spre sinistrați s-au îndreptat, de atunci, convoaie după convoaie cu ajutoare. Cu de toate – alimente, îmbrăcăminte, mobilier, materiale de construcție. Puțini s-au gîndit, însă, că cei care chiar nu mai au nimic trebuie să înceapă totul de la – cum spuneam – lingură și furculiță. Unul dintre ei este cunoscutul om de afaceri român, Iosif Constantin Drăgan, care prin compania sa, ButanGas România a trimis în județul Bacău 600 de pachete, pentru tot atîtea familii. în ele, tacîmuri și vase de bucătărie, un lighean, o găleată, patru prosoape, o oală, o cratiță, o tigaie, două castroane, șase căni, un ibric, sășun și un aparat de radio cu ceas… Alături, și cîte o butelie de aragaz.

Insemnele ButanGas – scutul cu dragonul înaripat și culorile albastru, roșu și galben – le vezi, în România, peste tot. Pe buteliile de aragaz, dar și pe recipientele uriașe care apar, tot mai multe, pe lîngă vilele în construcție și în curțile întreprinderilor. La Onești, spunea un coleg de breaslă, recunoști ușor baza companiei și de pe Dealul Perchiu. Aici i-am cunoscut pe oamenii de la ButanGas cu care, în una din zilele săptămînii trecute, am plecat cu un convoi de ajutoare spre Cașin și Mănăstirea Cașin. Miez de vară și o zi superbă, cum eram de mult obișnuiți în România la început de august și cum am văzut, de atîtea ori, oneștean fiind, pe Valea Cașinului. Nimic n-ar fi arătat că aici s-a întîmplat ceva aparte, că apele nervoase au rupt toul în cale. în Onești, albia Cașinului era la fel de curată și verde ca în toate zilele bune ale orașului. Puzderie de flori de cîmp și prisos de verdeață la marginea urbei, iar drumul spre comuna Cașin te îndeamnă, parcă, la visare. „Am fost de multe ori la Onești – spune Ioan Bratu, șeful Serviciului Transporturi de la ButanGas -, iar acum nu-mi pot imagina că merg pe urmele unui dezastru. Nimic nu-l trădează, dar cine știe ce o fi pe unde apele și-au făcut de cap”.

La sinistrații din Pochița și Vlașca

Privim peste zare, spre Munții Scutarului. O pîclă neagră ar arăta că pe acolo plouă, dar la noi nimic. De pe cîte o coastă de deal, însă, apare mîzga adusă la vale. Pe acolo a trecut torentul, porumbul este încă la pămînt, iar pe marginea drumului apa mai băltește. Cașinul este la o sută – două de metri, ascuns, rușinat parcă de ceea ce a făcut. în comună am intrat ca și altădată. Firesc, cu ochii pe gospodăriile pe care le-am admirat de zeci de ani, pentru că ai ce admira. Unde să fie sinistrații? Nimic nu lasă să se vadă nenorocirea.
Nici nu aveam să o vedem, nu acesta era scopul nostru. Trebuia să ne întîlnim doar cu cei care aveau, acum, nevoie de ajutor. I-am găsit în fața Primăriei, cu viceprimarul Cristinel Băncilă între ei. Nu sînt mulți, doar cinci familii pe listă. „Comuna este oarecum ferită, mai departe de apă – spune Băncilă. Dar cătunele izolate n-au rezistat. Au fost inundată într-o clipă, iar cinci familii au rămas fără nimic”. Ana Coanta are 77 de ani. E uscată de vreme și are ochii duși în fundul capului. în lumina lor parcă se mai vede apa Cașinului clocotind. „La noi, în Pochița – spune ea – , a fost prăpăd. Am scăpat cu viață ca prin minune. Prăpăd a fost și la Vlașca. Mulțumim lui Dumnezeu că am scăpat!”. Lîngă cutia mare, din carton, pe care băieții de la ButanGas i-au adus-o, femeia pare și mai mică. Viceprimarul Băncilă e muțumit. „Am primit și alte ajutoare – spune el -, însă la linguri și farfurii chiar nu s-a gîndit nimeni. Avem 122 de case inundate și un pod luat de ape, găsit la un kilometru mai la vale”.

La Mănăstire apa a ras 20 de case

Plecăm spre zona de munte. Vedem turla bisericii mănăstirii Cașin. Ioan Bratu conduce mașina tăcut. Nu este așa firea lui, e vorbăreț și trecut prin lume. Poveștile cu oameni în mare necaz l-au înnegurat. „Timpul e scurt – spune el, din nou -, nu putem să vedem dezastrul la fața locului, dar chipul cîte unui om de acolo spune totul”. Oprim tot la Primărie. Aici apa a stricat gospodăriile a 18 mănăstireni. Cutiile de carton și buteliile albastre se văd peste tot. Oamenii stau, cuminți, la rînd. Semnează în tabel și apoi tăbîrcesc, cum pot, cutia cu străchini și butelia de aragaz. Primarul Gabriel Apreutesei umblă de la unul la altul. „Ne-am trezit cu apa dintr-odată – ne spune, apoi, primarul. Am reușit evacuarea, fără să avem alte pierderi de vieți omenești, în afara celor două cazuri în care au murit doi muncitori forestieri, care au încercat să forțeze trecerea peste un pîrîiaș cu un TAF. Seara, la orele 20,00, am constatat pierderea podului. Au fost efectate 20 de locuințe, dintre care cinci au fost distruse. Am amenajat imediat o trecere peste Cașin, o trecere pietonală, din lemn. Din partea Comandamnentului care s-a instituit la Comănești, am mai primit și alte ajutoare – alimente, apă minerală, ulei, motorină 2.000 de litri, de la Competrol 5.963 de litri. Sătenii din Plăieșii de Jos (Harghita) ne-au trimis îmbrăcăminte, din ce aveau prin case, cereale – 2.000 de kg, dar și patru milioane de lei. Era nevoie, însă, și de obiecte de primă necesitate. Mai ales la cei care au avut casele dărîmate total. De la Crucea Roșie am primit seturi de lenjerie de pat, cizme de cauciuc și pături”. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!