Irina Jianu, acuzată de dare de mită în dosarul „Zambaccian”

Administrator

După Sergiu Sechelariu, fost secretar de stat în Ministerul Lucrărilor Publice în perioada 2000-2004, un alt băcăuan este audiat de procurorii Departamentului Național Anticorupție (DNA) în dosarul „Zambaccian”, în care este cercetat fostul premier Adrian Năstase. Este vorba de Irina Jianu, fostul inspector general de stat și președinte al Consiliului de Conducere al Inspectoratului de Stat în Construcții, care a fost audiată ieri, la București, de procurorii DNA. întîlnirea Irinei Jianu cu procurorii anticorupție a durat mai puțin de o oră. Procurorii anticorupție încearcă acum să găsească legătura între o serie de materiale de construcții folosite la ridicarea imobilelor din strada Zambaccian și din localitatea Cornu ce aparțin familiei Năstase și modul în care Irina Jianu a fost numită la conducerea Inspectoratului de Stat în Construcții. Anchetatorii dețin indicii potrivit cărora Irina Jianu ar fi obținut acest post în schimbul a 100.000 de dolari SUA, sumă ce reprezintă contravaloarea unor materiale de construcții importate din China și a 1.200.000 de lei noi, reprezentînd contavaloarea tîmplăriei din aluminiu și lemn cu geam termopan, folosite la construcția cele două imobile ale familiei fostului premier Năstase aflate în București, pe strada Zambaccian nr. 16, sector 1, și în comuna Cornu. Mai exact, Irina Jianu este acuzată acum de procurorii anticorupție de dare de mită.
La ieșirea din sediul DNA, Irina Jianu a refuzat să facă vreo declarație pe marginea acestui caz. Printre persoanele urmărite penal în acest caz se mai află fostul secretar de stat Sergiu Sechelariu, a cărui firmă a construit imobilul din strada Zambaccian, precum și proprietarul inițial al terenului pe care s-a construit locuința respectivă, fostul deputat Gabriel Bivolaru, precum și fostul consul general al României la Hong Kong, Ioan Păun. (Elena SOLOMON) acestui caz. Printre persoanele urmărite penal în acest caz se

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.