Istoria romanțată

Judecata rabinului din Buhuși

Buhușiul, între cele două războaie mondiale. Nici prea aproape de primul, nici prea departe de al doilea. De la centru, pe ulița cea bună spre Orbic, își aveau prăvăliile Ițic Abramovici și Șmil Ozias. Prăvălii fără „scară”, ce dădeau direct în drumul prăfuit. Ițic vindea scrumbii, hamsii, brînză, măsline, adică „sărătură”, iar Șmil, vin, bere, rachiu, adică „udătură”. Două prăvălii ce se completau de minune și ghișeftul mergea. Ați spune că atît Ițic, cît și Șmil erau doi negustori fericiți. Da, așa e! Dar, ca oameni, nu! într-o seară de mai, pe băncuța din fața prăvăliilor cei doi s-au așezat. Dinspre dealul împădurit al Runcului se simțea o adiere plăcută, rece:
– Măi, Șmil, îți spun ție ca la cel mai bun prieten al meu, o taină a vieții mele!
– Dacă tu crezi că sînt demn de încrederea ta, spune-mi!
– Oi, oi, oi, măi Șmil. âmi vine să-mi iau viața. Află că sînt nefericit. Tare, tare de tot! Nu știu ce să mă mai fac…
– Măi, Ițic, ce tot spui. Bogat ești, casă mare ai, nevastă frumoasă ai…
– Aici e aici: nevasta! Și unde mai pui că așa cum ai spus și tu e și frumoasă.
– Bine, bine, dar tu ai vrea să fie urîtă ca muma pădurii?
– Nu, Șmil, nu! Dar alta e problema…
– Care?
– Mă înșeală!
– Fii serios, mă Ițic! Rașela, bobocelul acesta de floare, să te înșele? Nu cred așa ceva!
– Tu nu crezi, da eu da. Sînt sigur.
– Cine ți-a băgat în cap prostia asta?
– Nimeni. Dar, de cîte ori vin acasă, canapeaua e din ce în ce mai roasă…
Rașela mă înșeală! Tu ce mă sfătuiești?
– Grea problemă, Ițic! S-o bați pînă spune adevărul, nu-i bine. S-o lași în pace, iar nu-i bine. Știi ce? Hai la Rabin. La judecată.
– Hai!
Bătrînul rabin ascultă întreaga tărășenie, povestită de Ițic printre lacrimi și sughițuri. Clătină din cap, își mîngîie ușor barba și prietenește îl bătu pe umăr:
– Măi, Ițic. âți înțeleg necazul. Stai liniștit că o scoatem la capăt!
âși amintea de Rașela: înaltă, frumoasă, plină de viață, și ce păr auriu avea…! Dar ce sîni! Rabinul înghiți în sec. Se uită la Ițic. Slab, gălbejit, aproape fără dinți. De sub cămașă se zăreau cîteva smocuri de păr, fără valoare. Clătină din cap, își mîngîie barba din nou de cîteva ori, apoi îl bate prietenește pe umăr:
– Măi, Ițic. Te înțeleg. Ți-am spus, o scoatem la capăt! Tu zici că ai văzut că e în neregulă canapeaua? Dar, uite la nevasta lui Aizerman. De la ea iese săptămînal un doctor. Asta înseamnă că-i bolnavă? Sau la soția lui Leibovici vine din cînd în cînd un ofițer. Asta înseamnă că-i război?
– Nu Rabi, știu și eu, poate am greșit. Dar sufletul mi-e încărcat…
Bătrînul Rabin se ridică, făcu cîțiva pași prin încăpere cu mîinile la spate, ridică de cîteva ori ochii spre tavan, pleoscăi din buze și brusc se întoarse spre Ițic.
– Gata, am găsit!
– Slavă Domnului, Rabi! abia șopti el, gata să cadă din picioare. Spune-mi ce să fac? S-o strîng de gît?
– Măi, ești nebun. înfunzi pușcăria!
– S-o tai cu toporul și s-o îngrop în grădină?
– Nici chiar așa. E o prostie…
– Să-i pun șoricioaică în mîncare?
– Nu, nu, nu! Te găsesc doctorii la autopsie.
– Atunci, Rabi, ce să fac?
– Stai liniștit, în cazul tău s-a rezolvat totul!
– Spune-mi Rabi, nu mă ține pe cărbuni aprinși. Ce să fac?
– Soluția e una pentru tine, ca să nu te mai înșele Rașela!
– Care, Rabi?
– Să-ți vinzi canapeaua!
Eugen ȘENDREAabia șopti el, gata să cadă din picioare. Spune-mi ce să fac? S-o strîng de

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!