ISTORIA ROMANȚATĂ Cîntecul, cînd bunica era fată

Eugen ȘENDREA

Ce făceau bunicii și străbunicii noștri atunci cînd nu existau televizor, calculator sau internet? Pur și simplu își strîngeau cîntecele sau cugetările în albume cu amintiri.

De la 1897, Sevastița G.Cristescu, cu pana înmuiată în cerneală, așternea pe hîrtie versurile care au traversat anii: „Albumul e icoana vieții / Tezaur scump de amintiri / Clădit în anii tinereții / Plin de avînt și amintiri / Tîrziu, în anii bătrîneții, / Albumul este răsfoit / Trezește anii tinereții / Și-apoi pe cel ce l-a citit”.

În acel an cînta, împreună cu Cenore Busuioc, șlagărul de la sfîrșit de veac: „Doi ochi căprui”: „Doi ochi căprui uitați pe lume / De cîntecul marilor poeți / Din neagra umbră a uitării / Aruncă-n jurul lor săgeți…”

Primul război mondial avea să stopeze sunetele pianelor. Abia la 20 noiembrie 1919 în casele Rosetti, din Bacău, vor curge lacrimi atunci cînd domnișoara Maricica Lapiteș va interpreta, acompaniată la vioară, noul șlagăr „Ochi albaștri”: „Am iubit doi ochi albaștri / Poate că-i iubesc ș’acum, / Dar aseară văzui alții, / Că-mi părură nu știu cum”.

Din Franța ne venea succesul timpului; „Coeur d’apache”. În mare forță, revine „Eu sînt maiorul Mura”.

Gramofonul, patefonul, dar mai ales apariția radioului și răspîndirea lui vor face ca muzica românească să ajungă în aproape orice colț de țară. În constelația de compozitori care vor rămîne nemuritori prin melodiile lansate se numără: Ionel Fernic, Ion Vasilescu, Elly Roman, Gherase Dendrino, V.Vasilache, H.Mălineanu…

Melodiile „en vogue” de la Paris sînt preluate imediat de marile orchestre românești. Două dansatoare, Milka și Bella, lansează o nebunie a epocii: fox-trotul, iar în 1928 Josephine Baker – charlestonul. La balul Primăriei din Bacău artistele locale își întind la maxim coardele vocale interpretînd „De ce nu vii”, „Aș dori din piept să-mi scot”, „La umbra nucului bătrîn”. La „Cercul Militar”, în schimb, ofițerii o aplaudă pe domnișoara Mimi, care rupe inimile cu „Zică lumea, nu mă las”…, „Foaie verde salbă moale”, melodia cea mai cîntată: „Foaie verde ca trifoiul / I-auzi, mîndro, pițigoiul. / Lasă la naiba războiul / Haide să-nfundăm zăvoiul”.

Bucureștiul „explodează”. Apar „nemuritorii”: Cristian Vasile, Tity Botez, Jean Moscopol, Elena Zamora, Joujou Pavelescu, Mya Braia, Zavaidoc, Silly Vasiliu, Mya Boxan și băcăuanul Petre Alexandru. Îi ajunge din urmă debutantul… Gică Petrescu. „Zamora” face ravagii! Marile restaurante „Consum” și „Drăgan” au angajat orchestre „de primă clasă”, la curent cu toate noutățile. Se dansează „Rumba”, „Bîțîita”, se cîntă „de inimă albastră”.

A trecut și al doilea război mondial. România își revine „din mers”. Nu se poate trăi fără muzică. La Bacău se redeschide „Grădina de vară”, își reiau locurile orchestrele de prestigiu, printre care și cea a lui „Paraschivescu”. După o simbioză sovietico-română (Serile de lîngă Moscova) se impune noua generație de compozitori: Nicolae Kirculescu, Vasile Vasilache jr., Noru Demetriad, Sile Dinicu, Gelu Solomonescu, Vasile Veselovschi, Florentin Delmar, Aurel Giroveanu, George Grigoriu etc. O elevă, Tania Bercovici, impresionează auditoriul din sala „Mărăști”, la 17 februarie 1959, cu melodiile „Vioara”, „Tropa-trop”, „Intră lună pe fereastră” și „S-au scuturat toți trandafirii”. În inima orașului apare hotelul și restaurantul „Bistrița”. Noi șlagăre cunosc Bacăul: „Aladin”, „Ursulețul”, „Castel la mare”, „Cîntec mexican”, „Curi-Curi”, „Ada Kaleh” , „Valencia”, „Trăiesc o zi frumoasă”, „Cînd muzica ne cheamă”. Un concert de neuitat a avut loc în vara anului 1960 la „Grădina de vară” (locul unde sînt sculpturile maestrului Huștiu) cu Gică Petrescu. Radioul difuzează noi șlagăre: „Intră lună pe fereastră”, „Un minut”, „Smaranda”, „Spune-mi ce să-ți fac”, „Nu mă-ntreba”, „Astăzi e ziua ta”, „Cristinco”, „Cînd nava se leagănă-n larg”, „Ce cauți tu în viața mea”, „Bughi-bughi”, „Prima poezie”, „Așa începe dragostea”, „Știu că mă iubești și tu”. Sosește, la Bacău, formația de chitare „Sergiu Malagamba”. A doua zi toți tinerii erau „malagambiști”: haine și cravate viu colorate, pantaloni evazați, mers marinăresc.

Din nou radioul își face datoria! Sînt difuzate șlagărele „Sanda” și „Marinică”, la întrecere, ca frecvență la audiție, cu „Los Paraguaios”. Un băcăuan, Luigi Ionescu, impune pentru prima dată în lume un șlagăr românesc: „Lalele”.

Care dintre posturile de radio, și de ce nu și de televiziune din Bacău, va scormoni în fonoteca de aur?