Eugen ȘENDREA
Fiecare dintre noi a avut emoție cînd, cu totul întîmplător, a dat peste o monedă veche, fie într-un scrin mîncat de carii, sau undeva pe cîmp, scoasă la suprafață de ploi sau de plugul unui tractor. Ștearsă cu atenție, pe ea s-au deslușit niște semne și chiar un chip. Nereușind descifrarea lor, cei mai mulți s-au adresat specialiștilor unui muzeu. Aceștia, pe seama unei singure monede pot reconstitui și clarifica evenimente dintr-o perioadă de timp, munca lor fiind asemănătoare cu cea a unui detectiv. Acestea au fost cazuri fericite cînd cei ce descopereau monedele le încredințau muzeelor. Dar, oare cîte dintre aceste mici descoperiri n-au fost pierdute pentru totdeauna? Dacă ar fi fost salvate de la distrugere, cu siguranță că istoria ar fi fost mult mai bogată. Printre cei care s-au interesat îndeaproape de „micile descoperiri”, dar de mare însemnătate, a fost Alexandru Odobescu. El și-a dat seama de dimensiunile acestor distrugeri, avînd în vedere aventurile prin care trecuse cel mai mare tezaur al țării, „Cloșca cu puii de aur”. Ca urmare, în 1873 trimite pe întreg cuprinsul țării „Chestionarul către învățători”. Rezultatul a fost peste așteptări. Din întreaga țară sînt semnalate mii de așezări vechi care se distrugeau și care ofereau un bogat material arheologic. Printre aceste răspunsuri primește și unul de la Pîncești – Bacău, în care învățătorul de aici scria că „pe raza comunei Pîncești se află o cetățuie cu șanțuri de apărare de unde s-au adunat fragmente ceramice și monede antice”. Învățătorul din Pîncești n-avea de unde să bănuiască faptul că aici, după un secol, arheologul băcăuan Viorel Căpitanu avea să descopere „cetățuia de la Răcătău”, o așezare antică – Tamasidava. Pînă atunci era „un fel de centru de aprovizionare” cu monede pentru amatorii de antichități. Au fost distruse ori s-au pierdut pentru totdeauna mii de monede. Înființarea muzeului de Istorie din Bacău în 1957 a însemnat și strîngerea la un loc a tuturor descoperirilor întîmplătoare, ele fiind salvate de la distrugere și, ulterior, conservate…
Într-o zi de vară a anului 1955 Nani Arbureanu găsește, în drum spre ogor, „bani de argint” la locul numit Dealul Odăilor din Pîncești. Curios din fire, el vru să știe de cînd sînt banii. Se adresă profesorului de istorie din comună. Află că descoperise monede din timpul lui Septimius Severus. Întîmplarea face ca exact peste 13 ani, în același loc, Ștefan Agaftoanei să mai descopere o monedă. Norocos a fost și C.Pralea din Ocheni – Huruiești, care dă peste o drahmă histriană din sec.IV-III î.Ch.
Numărul descoperitorilor crește. Chiar în Bacău, M.Stamatiade scoate la iveală, din pămînt, o monedă emisă de împăratul Mauriciu. Pe Strada V.Alecsandri, S.Savin găsește o importantă monedă de bronz, iar Ana Ambăruș o monedă de la Nicefor II C.Teletin, din Bărboasa – Oncești, are și el norocul să salveze de la distrugere o monedă din timpul lui Vespasian, găsită pe Dealul Bărboasei.
Treptat, treptat colecția numismatică a muzeului băcăuan crește. Sînt depozitate aici monede provenite de la descoperiri întîmplătoare de la Tg.Ocna, Măgura, Onișcani. „Cinci bani de argint” va aduce în 1963 C.V.Tamaș din Berești-Bistrița, adunați din apropierea satului Climești, din locul numit „Vasile a Popii”. Gheorghe Tamaș, din Roșiori, în 1968 aduce o monedă romană, iar doi locuitori din Dealul Morii, Mîzgă Costică și Ion Poenaru, vin și ei cu o monedă de la „Lepădatu” – Tăvădărești.
Cercetările sistematice și prezența activă a arheologilor băcăuani vor pune stavilă distrugerilor și vor duce la descoperirea unor tezaure monetare cu adevărat senzaționale.
Și podurile caselor au amintiri! Cred că nu greșesc dacă afirm că nu există copil care să nu fi fost atras ca de un magnet de podul casei părinților sau, de regulă, a bunicilor. Acolo sus, printre pînzele paianjenilor, se descopereau lucruri aparținînd unei lumi de mult uitate: o călimară stricată, mobilier vechi, cărți și caiete decolorate. Multe dintre ele au dispărut pentru totdeauna. Dar unele dintre aceste „vechituri” s-au dovedit a fi valori istorice sau documentare și s-au pierdut din neștiință sau din neglijență. Statistic însă, cea mai mare parte au dispărut în timpul demolărilor. În 1977, la Bacău a început distrugerea Străzii Mari, vechi vad comercial asemănător Lipscanilor bucureșteni. Rînd pe rînd clădirile dispăreau într-un nor de praf și moloz. Priveam neputincios la acest unic spectacol, cînd din podul unei foste prăvălii începură să cadă… săbii. Erau săbii marca „Solingen”, armă foarte căutată în anii trecuți datorită calității excepționale a oțelului din care erau confecționate. În altă zi, am avut norocul să descopăr în podul unor clădiri ce nu apucaseră să fie demolate pistoale vechi, uitate cine știe cum! Restaurate, acestea întregesc zestrea muzeului de istorie băcăuan. Pe lîngă ele s-a mai adăugat și o colecție de ziare vechi și cărți.
Dar nu întotdeauna am fost norocoși. Cînd s-a demolat cinematograful „Flamura”, în podul clădirii n-am mai găsit nimic. Ne-o luaseră înainte „tuciuriii”. Surprize am întîlnit însă în podurile vechilor noastre biserici. Într-o adevărată campanie, însoțiți de reprezentanții Episcopiei Romanului și Hușilor, s-au strîns toate cărțile de valoare de la obiectivele de cult din județ. „Recolta” a fost peste măsura așteptărilor. Mii de cărți de o inestimabilă valoare documentară au fost redescoperite. Printre ele, la Tisești – Tg.Ocna, „uitată”, o „Cazanie” a lui Varlaam, valorînd mai mult decît dacă ar fi fost din aur pur! Aceste valori ale culturii românești se pot admira în cadrul expoziției permanente de la Complexul Mănăstiresc Bogdana. Mobilier sculptat „de epocă”, s-a găsit și în podul castelului „Știrbey” din Dărmănești. Din nefericire, o bună parte din piese devenise hrana șoarecilor… Au fost și surprize de genul acesta. Vechea clădire a T.A.P.L. era părăsită pentru demolare. Demult aici funcționase fabrica de „casînci Gloria”. Peste ce am dat? O cantitate apreciabilă de hîrtie cu portretele unor foști demnitari!
De demolat se demolează și astăzi. Ar fi cazul să dăm atenție tuturor „vechiturilor”. O astfel de vechitură, un biet fier de călcat cu „cucoș”, trecut peste graniță prin „filiera românească”, a fost vîndut la o licitație în orașul austriac Linz cu incredibila sumă de 3.500 de dolari. În vara anului 1988 s-a demolat clădirea centenară a Școlii generale de pe strada Eliberării. În pod, sub o grindă, s-a găsit un „Bilet secret” scris cu creionul de tîmplărie pe o hîrtie groasă. Iată cuprinsul, respectînd grafia: „Noi colectivul de zidari care aparținem Întreprinderii I.L.L., cu ocazia acestei reparații care o executăm acum. Data 17-7-1966. Lăsăm ca amintire acest bilet ca acel meșter care o găsește și vrea a face reparații pe aicea să scrie și el mai departe. Pătrașcu Valentin, com.V.Seacă Reg.Bacău și un coleg meșter Jitaru Emanoil tot din aceia comună”.
Din nefericire, nici un meșter n-o va mai putea repara vreodată…
Lasă un răspuns