Începuturile fotografiei la Bacău sînt legate de Carol Popp de Szathmary. Szathmary? Se născuse într-o familie de mici nobili maghiari, originari din comuna Peterfaja, care își adăugaseră patronimicul Popp (preot). Înzestrat cu un mare talent de pictor, el străbate Ungaria, Austria, Germania, Elveția, Italia, desenele sale fiind adevărate documente pentru istorie. Totodată el cunoaște marile personalități ale vremii. De Franz List îl lega „o statornică și trainică prietenie”. Totuși, el se va stabili la București, „un oraș mare și frumos, cum nota, care are un Palat strălucitor și hanuri”. Aici se împrietenește cu Petrache Poenaru, directorul „Eforiei Școalelor”, cel care obținuse în 1827, de la francezi, brevetul de fabricație „pînă la moarte”, adică stiloul de azi. Într-o zi, Petrache Poenaru îi arată „un obiect negru, arătînd ca o cutie ce avea într-o parte o țeavă astupată pînă la capăt cu un capac”. Era un dagherotip, cumpărat cu bani din donații, străbunicul aparatului de fotografiat. Fără să stea prea mult pe gînduri, Szathmary, după „mai multe mînuiri” și între două „fumuri de ciubuce”, scoase „o plăcuță lunguiață”, încă umedă. Era prima fotografie realizată vreodată în România. Heliade Rădulescu, aflat la memorabilul eveniment, îi spuse:
– Te felicit din toată inima. Cu asta, s-a născut arta fotografică românească!
Petrache Poenaru adaugă, rîzînd:
– Iar moașa ei e pictorul Carol Popp de Szathmary!
La 13 martie 1853, pe Podul Mogoșoaiei se fac „portreturi fotografice”. Primele ateliere fotografice au fost în București, ale Wilhelminei Priz „din apropierea palatului domnesc”, al lui I.Pohloman pe „Podul Mogoșoaiei” și al lui Triedrich Binder „lîngă teatrul Mamolo”. Cum arată un atelier fotografic? Interiorul era amenajat „cu un sistem de perdele și draperii ce permiteau să pătrundă lumina în măsura cît era necesară. În spatele vitrinelor atîrnau, din tavan pînă la podea, draperii groase, bogate, cu modele ornamentale în partea de sus”, trase după necesitățile de lumină. Între anii 1860-1870 Carol Popp de Szathmary a reușit să scoată un volum cu 100 de fotografii, numărîndu-se printre primii 10 fotografi din Europa. Tot el are meritul de a fi primul reporter-fotograf din lume, participînd la Războiul Crimeii și de a fi făcut fotografiile lui N.Bălcescu, Vasile Alecsandri, Ion Ghica.
În 1866 Szathmary era în trecere prin Bacău. Coborî din caretă, așteptînd schimbarea cailor. N-are astîmpăr și pornește prin oraș. Pe atunci, Bacăul era încă departe de o așezare orășenească. Începuseră totuși să apară, pe străzi, trotuare. Lumea, însă, se resimțea după holera din 1865. N-ar fi vrut să plece fără o fotografie din Bacău. Păru cam dezamăgit cînd zări o țărancă frumos și curat îmbrăcată într-un minunat costum național. Nu stă pe gînduri și-și scoate, din caretă, aparatul. Rugă pe tînăra țărancă să-i „pozeze”. Avea să fie prima fotografie făcută la Bacău și a unei băcăuance. De atunci, însă, fotografia s-a răspîndit cu iuțeală și în Bacău. „Cutia neagră” se mai perfecționă, o nouă invenție a lui Petzrol Jozsef, „Aparatul cu lentilă”, permițînd „pe lîngă reducerea timpului de expunere la o sutime față de cel folosit pînă acum, pregătirea întîi o poză negativă pe care apoi o multiplica în cîte exemplare dorea”.
În centrul orașului apar renumitele ateliere „Goldenberg”, „Julietta”, iar în grădinile publice se fac „poze la minut”, chiar pînă în anii ’70. Vechii fotografi au lăsat, însă, locul celor noi, care și-au creat o adevărată reputație prin seriozitatea și calitatea fotografiilor. (Eugen ȘENDREA)
Lasă un răspuns