Istorii cu zîmbete

Un turist din vremi trecute

Iași – vara anului 1852. îndesîndu-și pălăria pe cap, Costache Negruzzi se urcă în trăsură:
– Haideți, băieți! încălecați și luați seama la hopuri…
– Unde mergem?, întreabă surugiii.
– La Ocnă – veni, scurt, răspunsul.
Tîrîș-grăpiș trecură prin Roman și ajunseră la Bacău. âși continuară drumul prin „regiunea munților”, întîmpinați de zări și „munți vineții”, de coastele dealurilor acoperite cu buchete de fagi, arini și brazi. âi însoțea de-a lungul drumului Tazlăul ce șerpuiește pe vale înfățișînd un peisaj romantic. întîlnesc „săteni în costumul muntean”: „Femeile își înfășurau capul cu un ștergar, a cărui capete atârnă dinapoi!”. Zăriră „Târgul Ocnei, închis între munți, așa fel încât se pare că în văgăuna aceea se sfârșește lumea”. Deși „într-un colț de țară, în Tg. Ocna tot se păstrează vechea ospitalitate română, ce era odinioară proverbială. Tot ce se poate adăugi este că bărbații sunt foarte buni și femeile foarte amabile. Apoi, pesemne aerul, sarea, Trotușul contribuie a face ca damele ocneane să aibă cei mai limpezi și mai ucigași ochi din toată țara”!! Emoționat, Negruzzi adăuga: „Trei lucruri sunt de văzut și de studiat aice: turnul Precistei, ocnele și părintele egumenul”. La acestea adăuga și „Monastirea Răducanul situată pe o stîncă din malul Trotușului în cea mai frumoasă poziție”. Apoi „frumusețile ce natura le răspândește aice cu atâta îmbelșugare”, „…toate dealurile ce împregiură orășelul sunt încununate de grădini și de vii care produc în singura podgoria Ocnei aproape 150 mii de vedre de un vin foarte bun…”. în „Grădina lui Năstăsache se află un izvor cu apă minerală, foarte căutat”. Mai mult, „vara năvălesc o mulțime de bolnavi la cură”. Și „grădina aceasta e și primblarea favorită a orășenilor”.
Cum arăta Măgura? „Am găsit verdeață, pomet și apă -, declara Negruzzi. Când am văzut încântătoarea priveală ce se întinde de pe vârful muntecelului, am uitat de osteneala suitului. Pelerinagiul continuă cu o vizită la mănăstirea Bogdana, „foarte bine ținută”.
în încheierea vizitei, turistul nostru dădu o fugă la Onești. Iată cum arăta pe atunci așezarea: „Pe înfloritele șesuri a acestor frumoase domene, unde Cașinul și Oituzul se varsă în Trotuș, se plimbă… cocostârcii, coțofenele și turturelele, care de aice nu se duc mai departe”! Mulțumit, Costache Negruzzi scria: „Petrecusem două luni de odihnă și de negrijă. I-am lăsat rămas bun, făgăduindu-i a-l vedea cât mai curând”.
în urmă cu 150 de ani Tg. Ocna și împrejurimile impresionau orice vizitator. Se trăiau adevărate clipe de relaxare și de contemplare, chiar dacă căile de acces spre monumentele de aici erau dificile. Astăzi, se pare că frumosul oraș Tg. Ocna pare să fie dat uitării. Chiar și ghidurile turisitice nu sînt prea darnice cu ofertele în această zonă. Poate de-acum încolo vom reveni la ceea ce a fost cîndva… (Prezentare de Eugen Șendrea) ę—0g÷+Ö>3!hÖ Helvetica-R

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!