Istorii cu zîmbete

Jalbă împotriva unui „barbar grobian…”

…Vizitiul abia reuși să oprească careta în fața intrării în conac. Mînase caii aproape fără întrerupere, zorit fiind de stăpîna sa, prințesa Zoe Ghica. Aceasta coborî furioasă și trecu ca o furtună printre slugi și încăperi. âși apăsă inima cu mîna și își „trase sufletul”. După ce își mai reveni, bătu din palme și strigă:
– Gheorghe! Adu călimările și pana!
Stătu apoi o clipă, zîmbi cu răutate în colțul gurii și începu să scrie:

8 aprilie văleat 1812

„Silită mă găsesc peste voința mea a alerga cu jalbă supărînd auzul înalt Excelenței Voastre și cerînd satisfacție pentru călcarea cinstei mele ce-au îndrăznit a-mi face stolnic Dimitrachi Beldiman în casa dumi-sale, spat(ar) Ioan Neculce.
Că în ziua prăznuirii sfintei învieri, sara după vecernie, mergînd eu la d-lui spatar ca la o rudenie, față fiind și spat. i (și) d-lui polcov (nic) Ghideonov și d-nei logofeteasa Mavrocordat, m-au ocărât și m-au batjocorit cum au voit, cari ocări și batjocuri hulitoare în scris nu pot a să arăta, viind înaintea lui mai rău decît o (roabă) a sa (…) Și eu într-acel ceas cum mi-ar fi venit careta, gata eram să viu cătră înalt Excelența Voastră cu plîngere să arăt întîmplarea și să-mi cer cinstea. Dar d-lui doftorul Magirov nu m-au lăsat, spunîndu-mi că vă aflați cam bolnavă și poate să vă pricinuiască mare tulburare. Și așa am trecut cu tăcere aceste zile și cu mare tulburare a sufletului meu, încît de spaimă și de tulburare puțin de nu mi-au venit apoplexie.
Acum dar (…) cer a nu rămîne cinstea mea călcată de un barbar grobian, care și până astăzi neamurile sale se află în bir ca țăranii, uitând că el, familia sa, precum se află astăzi, este ridicată de răposatul părintele meu, Matei Ghica Voevod; aflându-se moșu-său și părintele său slugi la părintele meu. Și eu acum să mă văd batjocorită de însuși acela ce are pâinea părintelui meu în gura lui, nu pot suferi și cer ca această pricină să fie rânduită în cercetare Obșteștei adunări (…).”
Jalbele de odinioară au fost înlocuite în zilele noastre cu „plîngeri penale”. Se judecă lumea într-o „veselie” la Tribunalul Bacău; unul cere despăgubiri pentru o mână de cireșe, altul pentru o funie și o găleată, „o intelectuală” – pentru prețioase „insulte și calomnii”. De-ar fi avut de lucru, nici unul dintre acești împricinați nu ar fi călcat în „Sala Pașilor Pierduți”! (Selecție și prezentare de Eugen ȘENDREA) acela ce are pâinea părintelui meu în gura lui, nu pot suferi și cer ca această pricină să fie r

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!