Istorii cu zîmbete

Patinajul – „sport de plezir”

Arheologii sînt fermi și unanimi în aprecieri: Chiar și „primitivii” adorau patinajul. în zeci de așezări, unele mai vechi de 5.000 de ani, s-au găsit patine din os. Cît despre „patinoare”, între noi vorbind, acestea se găseau pretutindeni și fără taxe de intrare. Desigur, și atunci cei mai mulți patinatori erau copiii. Stăteau de dimineața pînă seara, pentru că încă nu se inventaseră școlile.
Sărind peste secole, ajungem la noi, în timpul domniei lui Al.I. Cuza. în timp ce domnitorul era prins cu tot felul de treburi de stat și de hîrtii, oamenii Capitalei se distrau copios. Iarna anului 1864 a început devreme și a fost una geroasă. în ianuarie 1864 apa lacului Cișmigiu înghețase tun. Bucurie mare pentru patinatori. Aceștia au luat pur și simplu cu asalt Cișmigiul. Râsetele și voia bună umpleau aerul rece. Acest fapt nu scapă unui ziarist isteț de la revista „Aghiuță”, care publică articolul „Petrecerea din Cișmigiu”, în care e vorba de o scenă dintre doi patinatori „unul căzut și celălalt râzând, bucuros că el se mai află în picioare”. Ceva mai tîrziu, tot bucureștenii organizează în Cișmigiu, la 9 ianuarie 1883, „prima întrecere oficială la patinaj”. Premiile sînt modeste: un port-tabac de bronz, un ceasornic de argint, un vas de bronz. La „cursa mică” (ocolul lacului Cișmigiu), cîștigă Tilică Orăscu; la „două ocoluri”, premiul îi revine lui L. Eduard, iar la „alergarea de fond” lui N. Cuțarida. S-a sfîrșit așa? Nu. în final, cîștigătorii au făcut o demonstrație de măiestrie „la figuri, la sărituri și la vânătoarea drapelului” – adică „fiecare fugind cu un drapel în mînă, ferindu-se să nu-i fie luat de ceilalți”. La acest concurs au participat 2.000 de bucureșteni!
Dar, ce făceau băcăuanii iarna?
Boierii care se adunau la „sindrofii” pentru a juca „șfichiu” și „stos”, iar cucoanele „gajuri”, țeapa negustorilor care se adunau să joace „calul alb” și „de-a împăratul”, mahalagiii care se adunau în „cislă și dăci”. Bănuim că spre Călugăra, sau Mărgineni, se făceau – de către tinerii boieri – întreceri cu săniile. Copiii, în schimb, puneau stăpînire pe derdelușurile din tîrg. Două dintre ele, „Grivel” și „Manutanță”, vor fi folosite chiar pînă în preajma anilor ’70. Sîmbăta și duminica se făceau chiar cozi la „datu’ cu sania”. Larma ținea pînă aproape de miezul nopții. în schimb, patinatorii aveau parte de un loc imens: Bistrița. Gerul năpraznic îngheța apa, astfel încît se putea trece pe ea de la un mal la altul. Patinele, pe atunci, nu se găseau de cumpărat, așa că fiecare își confecționa patine din materialul pe care-l avea la îndemînă: lemn sau fier. Pe cele de lemn se fixa o fîșie de tablă, ca să alunece mai bine. Nu scăpau nici picioarele de la soba de fier, care deveneau patine foarte invidiate.
Primele patinoare „artificiale” s-au făcut pe terenul adiacent de lîngă „stadion”, prin anii 1966-1967. Azi, avem magazine cu patine de performanță. Dar ce n-avem?
N-avem… un patinoar adevărat! Dar timp mai este. Totul e s-avem… răbdare și tutun, că tot nu se mai scumpește anul ăsta!… (Eugen ȘENDREA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!