Istorii cu zîmbete

„Aviara” pe vremea bunicilor

Mureau orătănii în vremuri demult apuse? Desigur! La începutul secolului XX, militarul Tudor Pamfilie, dar un excelent etnograf, aduna mai multe date privind moartea păsărilor. Iată, ce scria el:
„Păsările și mai ales găinile mor de boală, ciuma, holera sau moartea găinilor. Li se învinețește creasta și lasă aripile în jos”.
Aviară? Se spunea că „nu se dau ouă de împrumut din cuibar că mor găinile de boală”. „Mutătoarea fiartă și zeama vărsată în teica de unde beau apă, mută pe pustiu boala lor”. Poți să „spînzuri vreo cîteva găini moarte la coteneață ca să sperie boala și să se ducă pe pustiu”.
Un alt leac: „Pisezi potmol și curcubețică, torni apă și faci o zeamă pe care o torni în apa în care beau păsările”, sau „le torni funingină în apa din teică”. Există credința în satele moldovene că „găinile mor dacă femeia mătură hornul de funingină lunea” și „la Lăsatul secului să te veselești în orice chip, ca să nu-ți moară găinile peste vară” și „găinile, pentru ospățurile de duminică, trebuie tăiate sîmbătă seara, căci, dacă le tai duminică dimineața în vremea slujbei bisericești, mor găinile de boală”. Se mai credea că „cloștile puse în cireșar, mor găinile și cad ca cireșele”. Alte soluții, „Cînd îi moare gospodarului întîia găină de boală, acela o pune cu gîtul pe pragul casei și-i dă de trei ori cu securea, zicînd:
– „Nu tai gîtul găinii, și tai boala tuturor găinilor”.
– „Cînd zac și mor găinile de boală, să le dai să mănînce colivă făcută în ziua de Sf. Haralambie, cel care este mai mare peste ciumă”.
– „Cînd încep să-ți moară găinile de boală, mor toate, una după alta. Dacă vrei ca boala în grabă să se oprească, să dai repede una de pomană!”
Se mai întîmplă ca toamna „uneori, gospodina vede că-i mor puii și nu știe de ce.
Știe pricina: încep doar a chiscui, a nu mînca, a-și lăsa aripile în jos „încep să-și lase mantaua”, cum se zice. Aceasta se întîmplă mai ales cu puii tomnatici, pe care îi prinde ușor rebegeala și pentru care lucru se țin în casă. Ca să nu moară puii, să le pui în troaca de băut apă cu fier găsit. Cînd se scot puii întîia dată, se pun într-o căldare nu prea fierbinte și se amestecă cu un cuțit încet, zicîndu-se:
– Doamne-ajută, să nu le fie moartea decît numai de cuțit și de foc. După ce a scos cloșca puii, ghiocile de ou le ia și le înfinge pe un surcel ca să se ție puii tot de cloșcă șir, ca să nu moară. Cînd este lună nouă, nu se pune cloșcă pe ouă, căci puii care vor ieși vor chiscui. Dacă totuși trebuie să le pună, atunci se așează sub ouă niște surcele și se zice:
Nu chiscuie puii,
Chiscuie surcelele!
Cînd te întreabă cineva, cîți pui ai scos, să nu-i spui drept. Spune-i că mai mulți, ori mai puțini, că altfel este primejdie”.
Așadar, nimic nou sub soare! în afară de tam-tam-ul cu „aviara”! (Eugen ȘENDREA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!