Istorii cu zîmbete

Minusculele creaturi

• spiridușii – o realitate?

Vă mai amintiți de ghidușiile spiridușilor din poveștile ascultate în copilărie? „Spiridușul, sau spiritușul – scria Tudor Pamfile – este un «drăcușor în carne și oase», sau întruchiparea acestuia într-o vietate văzută sau nevăzută, care în casa unde șade aduce toate nenorocirile de pe lume, atât cât trăiește omul”.
Pe valea Berheciului și la Tecuci „se crede că spiridușul scos din clocirea oului părăsit are înfățișarea unui mic șarpe”. Mulți cred că „spiridușul este un ban cu putere de-a aduna banii de la alții, care au mulți. Astfel de spiriduși, zic ei că se cumpără. Când vei lua niscaiva bani de la cel ce are spiriduș, când ajungi acasă nu-i mai găsești toți. Dar vai de sufletul celui ce a avut spiriduș!”
În Bucovina, „ca să nu fugă banii, unele femei pun pentru dânșii anafură”. Ba, chiar se cheamă „Ban-Spiriduș”. Brăilenii cred că „spiridușul se cumpără pentru un anumit timp. În această vreme trebuie îngrijit cât se poate de bine, dând jos la fiecare prânz, din fiecare probă și bucățică de mâncare, câte ceva”. Sucevenii cred că „spiridușul este un drăcușor dat de Diavol ca om”.
Pentru a se vinde un spiriduș se procedează în felul următor: să-l lege stăpînul într-o basma bună și nouă, să o pună în buzunar numai cu un colț și astfel să umble prin adunări de lume, unde se va găsi cineva să întindă mâna și s-o ia spre norocul lui. El poate fi hrănit cu „miez de nucă și alte lucruri bune, ținut în sticle, în urciorașe mici de marmură ori pământ alb, acest drăcușor stă pururi la porunca stăpânului său”.
Ce poate face spiridușul? „Se fac toate farmecele, se aduc călare pe prăjini ibovnicele la drăguții lor. Se omoară ursitele ibovnicilor cu drăguțe, se ia mana vitelor, se mulge lapte din inima carului, se tămăduesc boalele ce aghihue pe oameni”, ba chiar schimbă și „hotarele ursitoarelor”.
Vreți un spiriduș? Iată rețeta de a vi-l procura: „Trebuie clocit un ou părăsit 40 de zile subsuoară, iar puiul ce iese, spiridușul, se ține într-o oală roșie, nouă, cu coji de ceapă. La moartea stăpânului se vinde cu 2 parale”. T. Pamfile scria că această credință în spiriduși o întâlnim și la alte popoare: francezi, polonezi și cehoslovaci. Anglo-saxonii le spuneau „elfii”, scandinavii „troli” iar celții „lepnechauai”.
Prezența spiridușilor datează din Evul Mediu. Cronicile vechi menționează spiridușii în păduri, la marginea satelor, în locuri izolate. Erau „minuscule creaturi” care atrăgeau norocul celor care-i adăposteau. S-a crezut că ei sunt doar o creație a imaginației oamenilor. În 1932 cîțiva căutători de aur au găsit într-un abataj părăsit „mumia perfect conservată a unei ființe humanoide mare de doar 40 cm” și care se crede că ar fi fost a unui spiriduș. Creatura a fost supusă „unor investigații amănunțite (fiind chiar radiografiată cu raze X), avea nasul lung și subțire, frunte teșită și o gură abia schițată, cu buze subțiri și mici”.
Și o ipoteză de ultimă oră: spiridușii „sunt ființe extraterestre bioplasmatice materializate pe Pământ și a căror structură le permite oricând să devină invizibile, așa cum reiese din mărturiile din Evu Mediu”.
Nu ne rămîne decît ca în curînd să dăm mîna cu spiridușii… (Eugen ȘENDREA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!