Itinerarii creștine

Părintele duhovnicesc al ucenicilor întru Hristos

*Sfîntul Daniil Sihastru – sfetnicul și duhovnicul lui Ștefan cel Mare

După legenda consemnată de cronicarul Ioan Neculce, în O samă de cuvinte, Ștefan, în asprele zile de după bătălia de la Războieni, s-a dus pentru sfat la Daniil Sihastru. Acesta l-a îmbărbătat și l-a îndemnat să continue luptele cu turcii, care păreau complet încheiate din cauza pierderilor de oameni suferite, convorbire în urma căreia s-a pornit din nou la luptă și a ieșit victorios.
Chilia sărăcăcioasă a acestui monah se poate vedea și astăzi la Voronețul Bucovinei lui. Gestul voievodului arată prețuirea sa pentru oamenii îmbunătățiți duhovnicește, pe care îi frecventa. Situația de mai sus se pare că s-a repetat și cu un alt sihastru (retras în marea schimă) de la Dobrovățul Vasluiului, într-o altă împrejurare. în legătură cu viața și strădaniile pustnicești ale acestui destoinic fiu al Bisericii Ortodoxe, Cuviosul Daniil Sihastrul, se afirmă în unanimitate că, potrivit tradiției, el s-a născut la începutul veacului al XV-lea într-un sat din apropierea orașului Rădăuți. Părinții săi, simpli țărani evlavioși, i-au dat la botez numele Dumitru. âmpresurați de nevoile vieții, atît părinții cît și fiul lor au muncit pe moșia episcopiei Rădăuților. Aici tînărul Dumitru a cunoscut călugări și slujitori ai bisericii care i-au dat învățături creștine, îndemnîndu-l să urmeze mai cu osîrdie lui Hristos. âmbrăcînd haina călugărească, i s-a dat numele de David, apoi, în pilduitoare ascultare, ca viețuitor în jurul bisericii Sfîntul Nicolae din Rădăuți, ctitoria voievodului Bogdan I, întemeietorul, el a stăruit în rugăciune, nevoință și muncă.
Dorind desăvîrșirea, tînărul monah, din rîvnă pentru Hristos, a plecat de la Rădăuți spre a nu fi învăluit și biruit de viața zgomotoasă a tîrgului și de necontenitele treburi de la scaunul vlădicesc local. Mergînd pe apa Sucevei, spre soare apune, însetat de apa cea vie a Domnului, el a poposit la schitul Sfîntul Laurențiu, de la Laura, unde zi și noapte postea, veghea și se ruga Atotțiitorului și unde, împreună cu alți frați, împletea coșuri de nuiele. Trimis, odată, de către egumenul schitului la Târgu Siret, cu unele treburi, monahul David a zăbovit, înconjurat de credincioșii care-i cereau sfaturi și îndrumări duhovnicești. Intorcîndu-se, egumenul l-a mustrat cu asprime și i-a dat un canon pe care David l-a îndeplinit fără nici o împotrivire. âmbrăcînd el schima cea mare, i s-a dat numele nou Daniil, apoi s-a retras la munte, într-un loc tăinuit, unde, pe o stîncă de pe malul pîrîului Vițeul, a dăltuit cu trudă un paraclis la care se observă limpede pridvorul, naosul și altarul locașului de închinare, iar dedesubt o încăpere, de asemenea săpată în piatră, în care Daniil își pleca, ostenit, capul. Spre acest schimnic plin de rîvnă, vestit prin viața fără de prihană, prin faptele minunate pe care le săvîrșea și prin dulceața cuvintelor sale, se îndreptau necontenit drept-credincioși din toate laturile nordice ale Moldovei, ca un liman izbăvitor.
Râvna cuviosului sihastru în propăvăduirea cuvîntului dumnezeiesc și mulțimea faptelor pilduitoare pe care le săvîrșea erau bine cunoscute la scaunul mitropolitan al Sucevei și chiar la curtea domnească a țării. Se spune că, în vremea copilăriei sale, vlăstarul domnesc, Ștefan, care avea să dea mai tîrziu strălucire Moldovei sub numele voievodal de Ștefan cel Mare, ar fi ascultat cu luare aminte, în chilia de piatră de pe apa Vițeul, îndrumările și povețele fericitului ascet. După asasinarea mișelească a tatălui său, în luna ocombrie 1451, tînărul Ștefan, scăpat ca prin minune din acea dramatică împrejurare, ar fi poposit în chilia sihastrului Daniil, de la care ar fi ascultat cuvinte părintești de mîngîiere și îmbărbătare. Tot atunci, cuviosul ar fi proorocit tînărului copleșit de deznădejde că nu peste multă vreme va purta sceptrul domnesc al Moldovei. âmplinindu-se cuvîntul sihastrului, deseori, se spune, Ștefan cel Mare se oprea la chilia acestuia și sorbea înțeleptele sale sfaturi. înduplecat de Daniil, după „multă sufletească vorbă”, Ștefan a luat hotărîrea creștinească să zidească în locul bisericuței de lemn din apropierea chiliei sale, risipită apoi de vitregia vremurilor, mănăstirea Putna cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, spre a fi atît pentru el însuși, cît și pentru urmașii săi, locaș de veșnică odihnă.
La această mănăstire se păstrează un deget (arătător), îmbrăcat în ferecături de argint „pe care se află 11 mărgăritare și un garant” care, potrivit tradiției, este al Cuviosului Daniil Sihastrul. Cu degetul acesta fericitul ar fi arătat lui Ștefan cel Mare locul cel mai bun pentru zidirea ctitoriei sale. Inscripția: „Aceste relicve le-am ferecat eu, Ghedeon, igumen ot Voroneț, cu toată cheltuiala mea, în anul 7257 în 4 decembrie” (1749) este dovada că acest prețios fragment a fost preluat din „moaștele” cuviosului, înmormîntate la Voroneț și trimise spre păstrare la Putna ctitorită de slăvitul Ștefan cu sfatul său, pe cînd viețuia în chilia de pe apa Vițeul. Fapta celui ce a trimis acest deget la Putna confirmă că puternica tradiție privind viețuirea Cuviosului Daniil în preajma acestei mărețe mănăstiri este întemeiată. în condițiile noi de viață zgomotoasă de pe valea Putnei, sihăstria înțeleptului schimic era tot mai tulburată de curiozitatea oamenilor, încît el nu mai avea liniștea pe care o dorea. Se spune, în sfîrșit, că după moartea mitropolitului Teoctist I, în anul 1477, voievodul, clericii și drept-credincioșii moldoveni doreau ca arhipăstor pe Daniil Sihastrul. Auzind ceea ce se plănuia, acesta, călăuzit de duhul smereniei, a părăsit valea Putnei, a trecut munții spre miazăzi și s-a oprit într-un loc liniștit de pe malul Corbului sal al Voronețului, asemănător cu acela de pe lîngă apa Vițeului. în realitate, atunci el se afla la Voroneț, unde și-a făcut paraclis și chilie sub stînca numită Șoimul.
Spre chilia Cuviosului Daniil de la Șoimul se îndrepta, mai cu seamă în vremuri de restriște și de cumpănă, însuși domnul Moldovei, Ștefan cel Mare, care cunoștea de demult vrednicia duhovnicească a vestitului eremit. Astfel, cronicarul Ion Neculce nota în „O samă de cuvinte”, ceea ce păstrase fără îndoială poporul, că după ce a fost el copleșit de năpustiitoarea putere otomană, la Valea Albă, în anul 1467, „au mărs pe la Voroneț, unde trăia un părinte sihastru, pre nume Daniil. Și bătînd Ștefan Vodă în ușa sihastrului, să-i descuie, au răspuns sihastrul să aștepte Ștefan Vodă afară pînă își va isprăvi ruga. Și după ce ș-au istovit sihastrul ruga, l-au chemat în chilie pre Ștefan Vodă. Și s-au ispovedit Ștefan Vodă la dînsul. Și-au întrebat Ștefan Vodă pe sihastru ce va mai face că nu poate să se mai bată cu turcii: închina-va țara la turci, au ba? Iar sihastru a zis să nu o închine că războiu este al lui, numai după ce va izbîndi să facă o mănăstire acolo, în numele Sfîntului Gheorghe, să fie hramul bisericii”. Strîngînd oaste, „feliuri de feliuri de oameni”, Ștefan a reînceput lupta împotriva turcilor, izgonindu-i din țară. „Și întorcîndu-se înapoi, Ștefan Vodă, încheie Neculce, s-au apucat de au făcut mănăstirea Voronețul. Și au pus hramul bisericii Sfîntul Gheorghe”.
S-a afirmat, însă fără temeiuri istorice sigure, că Daniil Sihastrul ar fi condus în ultimii ani ai vieții sale mănăstirea Voroneț în calitate de „stareț”. Mai întîi, trebuie reținut că în covîrșitoarea majoritate a hrisoavelor moldovenești cunoscute, mai ales a celor din a doua jumătate a veacului al XV-lea, conducătorul unei mănăstiri este menționat cu titulatura de egumen, și nu cu aceea de stareț. Intr-adevăr, în unele documente din secolul al XVI-lea, despre care va fi vorba în cele ce urmează, este pomenit cu titulatura de „sfîntul stareț”, dar cu altă semnificație. Plecînd el din valea Putnei, unde după zidirea bisericii și întemeierea mînăstirii de acolo nu mai avea liniștea pe care o cereau firea și năzuința sa după desăvîrșire, retrăgîndu-se în preajma Voronețului, cînd trecerea sa din cele de aici era aproape și viețuind mai departe într-o chilie, dincolo de freamătul zilnic al treburilor mînăstirești, Daniil n-ar fi primit răspunderea de egumen. Asemenea multor cuvioși din Pateric, el trebuie să fi rămas, pînă la apusul său, ceea ce a fost totdeauna: părintele duhovnicesc al ucenicilor și al fraților săi.
Daniil Sihastrul a fost înmormîntat în partea sudică a pronaosului bisericii Voroneț. Mormîntul său este acoperit de o lespede de gresie groasă. (Prof.dr.Constantin LEONTE)riei sale. In

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!