„O căutau flăcăii, cavalerii, soldații. Era frumoasă, dar și-a ucis
tinerețea cu meseria ei tristă”. (George Bacovia)
„Lunca fermecată a Bistriței. Răsărise luna devreme ca un medalion
de aur palid. Copacii își risipeau parfumul amărui de flori albe…”
Scrînciobele de Paști, „rămăseseră goale, pustii”. Era cartierul
Mariei Lazu „o fată vestită”. Așa consemna, prin 1928, Agatha
Bacovia însoțindu-și soțul într-o plimbare la marginea Bacăului.
Maria Lazu? Poetul George Bacovia îi va dedica un întreg poem.
„Pe aici, în lunca Bistriței, mi-am conceput poemul acela,
mărturisea el. Era o fată vestită, Maria Lazu. O căutau flăcăii,
soldații. Era frumoasă, dar și-a ucis tinerețea cu meseria ei tristă. A
murit de oftică într-o primăvară ca asta, regretată pentru frumusețea
ei, dar mai ales pentru viațe ei netrăită…”
Povestea acestei nefericite începe chiar la începutul veacului XX,
pe malul vijelioasei Bistrițe, într-o casă din chirpici cu acoperișul din
șindrilă aproape distrus. Viscolul de afară mătura zăpada de pe apa
înghețată, adunînd-o în nămeți înalți. Doar răchitele se mai zăresc,
negre ca arse de foc. Era spre al doilea cîntat al cocoșilor, cînd
Anica Lazu, femeie la 38 de ani, încercă să se dea jos din pat.
Simțea dureri îngrozitoare ale nașterii. Gemu. Bărbatul îngropat în
căldura unui cojoc n-auzea nimic. Ajunse la pervazul ferestrei și
aprinse lampa. Mai făcu cîțiva pași, dar căzu. Țipătul ei îl făcu pe
bărbat să sară, buimăcit:
– Ce ai femeie?
– Ghiorghiță, cheamă moașa, că mi-a venit sorocul!
Spre dimineață, se născu o fată în casa căruțașului Gheorghe Lazu.
O numiră la repezeală, Maria. Se adăuga celor încă cinci copii care
se îngrămădeau în cocioaba de pe mal. Nimeni nu știe cum a
crescut, printre lipsuri cumplite și înjurăturile unui tată bețiv. A apărut
dintr-o dată în văzul băcăuanilor la 16 ani, la scrînciobul ce se
făcuse nu departe de casa lor. Purta o rochie ale cărei culori mai
apăreau doar pe ici, pe colo, în picioare avea pantofi culeși cine știe
de pe ce maidan. Dar, pe ea, amîndouă păreau din cel mai bun
material. Corpul ei părea turnat în bronz. Părul negru, lung, era
purtat într-o coadă, adusă în față lîngă sînul stîng. Iar ochii, de un
verde nebunesc, te băgau în boale. Rîdea cu gurița mică, străjuită
de niște dințișori albi ca perlelele, bucurîndu-se de priveliștea din
Locotenent-colonelul C. Chivu și secretarul – contabil P. Nicolau, de
la Cooperativa de consum „Unirea”, veniseră și ei să vadă forfota
de aici. Salutară, ridicîndu-și teatral pălăriile, pe domnii Eugen
Socolescu și Samoil Davidovici, dar și pe frații Petrache și Ecaterina
Călinescu. Deodată, amîndoi rămaseră stană de piatră:
– Dom’ Chivu, vezi dumneata ce văd și eu? zise cu uimire, Nicolau.
– Hristoase. Parcă-i zeiță. Cine-o fi?
– Băiete, ia vino încoa’. Uite ai șase lei pentru un ștrudel, dar vezi
cine-i domnișoara de acolo.
– Imediat, boierule!
Cei doi mai făcură un ocol, cînd îi ajunse din spate gîfîind, băiatul de
prăvălie:
– E fata lui Lazu căruțașu’. Stă pe malul gîrlei. Tat-su cară la domnul
Ghetel Grunberg din Răcăciuni, sticlărie, olărie, ferărie și coloniale.
– Mda, bine băiete, ia banii.
– Ce se va întîmpla cu fata asta frumoasă? Vom vedea.
Trecu primăvara, veni vara cu căldurile insuportabile și vînturi
uscate, și iarăși toamna. La restaurantul „Transilvania”, de pe str.
Leca, nr.81, discută despre afaceri P. Nicolau și C. Chivu de-o
parte, și Blumenfeld și Gropper, de cealaltă. Terminaseră de servit
– Garcon, nota de plată!
Chelnerul se execută. Blumenfeld o luă, scoase banii:
– Băiete, am uitat ochelarii. Spune-mi ce-ai scris.
– Păi, o porție de borș cu carne – 10 lei, un rasol de vacă – 12 lei și
un compot, 6 lei. Fac 28 lei, pentru dumneavoastră.
– Bine, bine, ia banii pentru toți. Fac eu cinste.
– Colonele, colonele, ia privește cine-i la masa de lîngă fereastră! îl
trase de mînecă Nicolau.
– Măi, să fie. Păi, asta-i Maria noastră din lunca Bistriței.
– Exact. Dar într-o vară vezi ce s-a schimbat?!
– Într-adevăr, are alte veșminte, și-a dat buzele cu ruj. Dar cine-i la
masă cu ea?
– Vă spun eu, domnilor. E băiatul domnului Iosif Zeielenberg din
Valea Rea. Cel care are băcănie, pescărie și căsăpie acolo.
Doar în cîteva luni, Maria devenise femeie, „doamnă”:
– A, nu știți. E cam clienta noastră. Ieri a fost însoțită de domnul
căpitan Racoviz. Știu că au plecat după ce au luat masa la noi, spre
hotelul „România”.
– E clar, domnule Nicolau. Fata are de acum înainte „meserie”.
Frumoasa Maria nu se mai ferea de nimeni. A fost văzută însoțită
de sergentul revizor Cristea Anton, la Cinema „Clasic”, unde rula
filmul „Casa Misterului”, apoi cu un individ Gheorghe N. Topof,
pripășit la Bacău, originar din comuna Sadova, Bucovina. Acesta
furase 7.000 de lei de la Maria Gh. Blindoacă, din Mănăstirea Cașin.
Împreună cu tînăra fată „făceau praf” banii la crîșma lui Iordan
Manolescu din Letea Veche, aflată „vis-a-vis” de primărie. Cînd îi
era lumea mai dragă, l-a întrebat de furt comisarul Ragojanu.
Bîlbîiala lui a fost suficientă ca sergentul Elisei care-l însoțea să-l
someze că-i arestat. Maria intră pentru prima dată în colimatorul
poliției. Nu ia seama la avertismente și se afișează cu oricine. Lui
Emil Prată, proprietarul atelierului de fotografie „Adelle”, îi pozează
goală, o fotografie de-a ei vînzîndu-se cu 15 lei. (Eugen ȘENDREA)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.