IUBIRI CELEBRE DE ALTĂDATĂ Maria, frumoasa fată de mahala (I)

„O căutau flăcăii, cavalerii, soldații. Era frumoasă, dar și-a ucis

tinerețea cu meseria ei tristă”. (George Bacovia)

„Lunca fermecată a Bistriței. Răsărise luna devreme ca un medalion

de aur palid. Copacii își risipeau parfumul amărui de flori albe…”

Scrînciobele de Paști, „rămăseseră goale, pustii”. Era cartierul

Mariei Lazu „o fată vestită”. Așa consemna, prin 1928, Agatha

Bacovia însoțindu-și soțul într-o plimbare la marginea Bacăului.

Maria Lazu? Poetul George Bacovia îi va dedica un întreg poem.

„Pe aici, în lunca Bistriței, mi-am conceput poemul acela,

mărturisea el. Era o fată vestită, Maria Lazu. O căutau flăcăii,

soldații. Era frumoasă, dar și-a ucis tinerețea cu meseria ei tristă. A

murit de oftică într-o primăvară ca asta, regretată pentru frumusețea

ei, dar mai ales pentru viațe ei netrăită…”

Povestea acestei nefericite începe chiar la începutul veacului XX,

pe malul vijelioasei Bistrițe, într-o casă din chirpici cu acoperișul din

șindrilă aproape distrus. Viscolul de afară mătura zăpada de pe apa

înghețată, adunînd-o în nămeți înalți. Doar răchitele se mai zăresc,

negre ca arse de foc. Era spre al doilea cîntat al cocoșilor, cînd

Anica Lazu, femeie la 38 de ani, încercă să se dea jos din pat.

Simțea dureri îngrozitoare ale nașterii. Gemu. Bărbatul îngropat în

căldura unui cojoc n-auzea nimic. Ajunse la pervazul ferestrei și

aprinse lampa. Mai făcu cîțiva pași, dar căzu. Țipătul ei îl făcu pe

bărbat să sară, buimăcit:

– Ce ai femeie?

– Ghiorghiță, cheamă moașa, că mi-a venit sorocul!

Spre dimineață, se născu o fată în casa căruțașului Gheorghe Lazu.

O numiră la repezeală, Maria. Se adăuga celor încă cinci copii care

se îngrămădeau în cocioaba de pe mal. Nimeni nu știe cum a

crescut, printre lipsuri cumplite și înjurăturile unui tată bețiv. A apărut

dintr-o dată în văzul băcăuanilor la 16 ani, la scrînciobul ce se

făcuse nu departe de casa lor. Purta o rochie ale cărei culori mai

apăreau doar pe ici, pe colo, în picioare avea pantofi culeși cine știe

de pe ce maidan. Dar, pe ea, amîndouă păreau din cel mai bun

material. Corpul ei părea turnat în bronz. Părul negru, lung, era

purtat într-o coadă, adusă în față lîngă sînul stîng. Iar ochii, de un

verde nebunesc, te băgau în boale. Rîdea cu gurița mică, străjuită

de niște dințișori albi ca perlelele, bucurîndu-se de priveliștea din

Locotenent-colonelul C. Chivu și secretarul – contabil P. Nicolau, de

la Cooperativa de consum „Unirea”, veniseră și ei să vadă forfota

de aici. Salutară, ridicîndu-și teatral pălăriile, pe domnii Eugen

Socolescu și Samoil Davidovici, dar și pe frații Petrache și Ecaterina

Călinescu. Deodată, amîndoi rămaseră stană de piatră:

– Dom’ Chivu, vezi dumneata ce văd și eu? zise cu uimire, Nicolau.

– Hristoase. Parcă-i zeiță. Cine-o fi?

– Băiete, ia vino încoa’. Uite ai șase lei pentru un ștrudel, dar vezi

cine-i domnișoara de acolo.

– Imediat, boierule!

Cei doi mai făcură un ocol, cînd îi ajunse din spate gîfîind, băiatul de

prăvălie:

– E fata lui Lazu căruțașu’. Stă pe malul gîrlei. Tat-su cară la domnul

Ghetel Grunberg din Răcăciuni, sticlărie, olărie, ferărie și coloniale.

– Mda, bine băiete, ia banii.

– Ce se va întîmpla cu fata asta frumoasă? Vom vedea.

Trecu primăvara, veni vara cu căldurile insuportabile și vînturi

uscate, și iarăși toamna. La restaurantul „Transilvania”, de pe str.

Leca, nr.81, discută despre afaceri P. Nicolau și C. Chivu de-o

parte, și Blumenfeld și Gropper, de cealaltă. Terminaseră de servit

– Garcon, nota de plată!

Chelnerul se execută. Blumenfeld o luă, scoase banii:

– Băiete, am uitat ochelarii. Spune-mi ce-ai scris.

– Păi, o porție de borș cu carne – 10 lei, un rasol de vacă – 12 lei și

un compot, 6 lei. Fac 28 lei, pentru dumneavoastră.

– Bine, bine, ia banii pentru toți. Fac eu cinste.

– Colonele, colonele, ia privește cine-i la masa de lîngă fereastră! îl

trase de mînecă Nicolau.

– Măi, să fie. Păi, asta-i Maria noastră din lunca Bistriței.

– Exact. Dar într-o vară vezi ce s-a schimbat?!

– Într-adevăr, are alte veșminte, și-a dat buzele cu ruj. Dar cine-i la

masă cu ea?

– Vă spun eu, domnilor. E băiatul domnului Iosif Zeielenberg din

Valea Rea. Cel care are băcănie, pescărie și căsăpie acolo.

Doar în cîteva luni, Maria devenise femeie, „doamnă”:

– A, nu știți. E cam clienta noastră. Ieri a fost însoțită de domnul

căpitan Racoviz. Știu că au plecat după ce au luat masa la noi, spre

hotelul „România”.

– E clar, domnule Nicolau. Fata are de acum înainte „meserie”.

Frumoasa Maria nu se mai ferea de nimeni. A fost văzută însoțită

de sergentul revizor Cristea Anton, la Cinema „Clasic”, unde rula

filmul „Casa Misterului”, apoi cu un individ Gheorghe N. Topof,

pripășit la Bacău, originar din comuna Sadova, Bucovina. Acesta

furase 7.000 de lei de la Maria Gh. Blindoacă, din Mănăstirea Cașin.

Împreună cu tînăra fată „făceau praf” banii la crîșma lui Iordan

Manolescu din Letea Veche, aflată „vis-a-vis” de primărie. Cînd îi

era lumea mai dragă, l-a întrebat de furt comisarul Ragojanu.

Bîlbîiala lui a fost suficientă ca sergentul Elisei care-l însoțea să-l

someze că-i arestat. Maria intră pentru prima dată în colimatorul

poliției. Nu ia seama la avertismente și se afișează cu oricine. Lui

Emil Prată, proprietarul atelierului de fotografie „Adelle”, îi pozează

goală, o fotografie de-a ei vînzîndu-se cu 15 lei. (Eugen ȘENDREA)