IUBIRI CELEBRE Incredibilele aventuri ale Marghioliței Ghica

Eugen ȘENDREA

Început de octombrie a anului 1824, la Comănești. Conacul lui Dumitrachi Ghica pare acoperit de aur de frunzele copacilor care ajung pînă la pridvor. De aici se aude pînă departe rîsul vesel, sănătos al Mariei, fiica lui. Toate „grațiile din mitologie îi făcură parte din darurile lor: corpul, talia, spiritul, toate erau în perfecțiune la dînsa și se putea zice că reprezenta idealul frumuseții perfecte. Dotodată cu aceste daruri de la natură, cu educația îngrijită ce căpătase în sînul familiei sale, cu frumoasa zestre ce avea în perspectivă, ea putea rîvni la treapta cea mai înaltă a ursitei”. Gheorghe Sion zărind-o scria că „am rămas trăsnit la vederea acelei frumusețe, căci era într-adevăr ceva ce nu mai văzuse seamăn, ceva ce nu mai putusem visa, ceva ce-mi închipuiam în mintea mea pe Ileana Consînzeana, pe Elena Menelau sau pe Afrodita din mitologie”.

Maria, dezmerdată Marghiolița, iubea. Fiind „astfel înzestrată de natură, Consînzeana noastră nu putea iubi, firește, ca în romane, decît un bărbat tînăr, frumos, deștept și spiritual, care la rîndul lui era nebun de îndrăgostit de ea”. Pe tînărul acesta îl chema Beldiman:

– Maria, nu-mi pot imagina viața fără tine. Aș fi în stare să-l omor pe cel care va încerca să mi te ia…

– Fii sigur că nimeni și nimic nu va face să mă despart de tine. Ne vom căsători!

Deodată, pe aleea principală apăru în galop cinci călăreți ai domniei. Struniră cu greu caii și cerură să fie conduși la prințul Dumitrachi Ghica. Maria, văzîndu-i, simți un gest ca de codeală. Ceva nu era în regulă. Avea dreptate. Află peste puțin timp că este cerută în căsătorie pentrul fiul ei, beizadea Niculachi, de însuși doamna țării, Catrina Sturza. Degeaba boci pe rupte Marghiolița, degeaba își imploră părinții, porunca domniei fu mult mai tare. Vrînd, nevrînd, ea își făcu bagajele și porni spre Iași. Întrevederea cu doamna Catrina fu scurtă: logodna va avea loc peste cîteva zile, după care vor merge împreună la Stambul, unde se va oficia cununia. Marghiolița nici nu riică ochii, făcu o plecăciune și începu pregătirea. În prima duminică de octombrie, avu loc logodna la curtea domnească din Iași, fără mire, aflat la turci, „prin procurațiune”. Și, scrie C. Gane: „Acum, întrucît băiatul nu putea părăsi malurile Bosforului, urma deci ca nunta să se facă acolo, întrucît Ioniță Vodă nu-și putea părăsi scaunul, urma ca el să fie înlocuit prin altcineva. Cine-l putea înlocui mai bine decît soția sa, mama mirelui, doamna țării, cea care era de fapt autoarea acestei viitoare fericiri casnice?”.

La 9 noiembrie „ea părăsi Iașii, cu mireasa, cu domnița” și „o excortă de 100 de turci sub comanda lui Ahmed Aga”, avînd asupra sa „toată juvaierele și toată argintăria”. La 6 decembrie, alaiul domnesc sosește la Constantinopol, făcu slujba cununiei, punînd cu mîna lui împletiturile de lămîiță pe frunțile smerit plecate ale tinerilor căsătoriți”. Firește, după nuntă, doamna se întoarse în Iași, iar la Constantinopol rămase Marghiolița, ce-i zicea acum Sturza, „ca să sperie Orientul cu frumusețile ei”. Gheorghe Sion, autorul multor frumoase amintiri scria: „Cavalerii cei mai străluciți din legațiile puterilor europene, înșiși unii ambasadori, se roteau împrejurul frumoasei moldovence, ca albinele împrejurul roiurilor, și se făceau certuri mari, chiar sîngeroase, între cei ce aspirau la amiciția sau la favorurile sale. S-a vorbit că însuși seriosul sultan Mahomed, care domnea pe atunci, văzînd-o într-o zi la paradă, la Sf. Sofia, ar fi fost fulgerat de vederea ei și, aflînd cine este, a trimis de a o aduce, împreună cu soțul ei, să o admire de aproape. S-a vorbit chiar că padișahul, într-un moment de exaltațiune, ar fi invitat-o dă viziteze haremul imperial”.

Cît a trăit la Constantinopol, Marghiolița a dat naștere la trei fete: Zoe (măritată Cantacuzino), Catrina (măritată Moruzi) și Pulcheria (măritată Kesen, mama reginei Natalia Obrenovici a Serbiei).

Dar, după ce s-au întors în Moldova, Marghiolița se despărți de beizadea Niculachi „zice-se cam simplu”. Imediat se consolează cu generalul – cneaz, Muhanov, dar se certă și cu el și-l părăsește. S-a liniștit Marghiolița? Aș! Cunoscu pe marele logofăt Costache Sturza, poreclit „Bețivul”. El avea 60 de ani, patru copii mari și era proprietarul palatului de la Ruginoasa, dar și posesorul unei uriașe averi. Fără să stea pe gînduri prea mult se căsători cu el. Noul soț o iubea „la nebunie”. Liniștea și dragostea păreau că s-au instalat în casa lui Costache Sturza. Spera la o bătrînețe tihnită alături de o soție tînără, frumoasă și iubitoare. N-a fost să fie așa. Necazul cel mare a lui avea să fie „unul dintre donjuanii Iașului vremii”. Nicolae Rosetti Roznoveanu. Primind o educație aleasă, în Franța și Germania, el a ocupat slujbe înalte, mare spătar, agă, vistiernic, a candidat la căimăcămie și chiar tindea la tronul Moldovei. A fost însurat cu Catinca Ghica de la care a avut trei fete. Crai mare, Roznoveanu puse ochii pe Marghiolița, care nici ea nu plecă ochii în jos… Costache Sturza simte și vede că frumoasa sa soție îi alunecă printre degete. Nu mai are somn. Cineva îi spune că, pentru a scăpa de insistentul amorez, ar fi bine să facă o călătorie în Rusia. Apoi, timpul și uitarea vor rezolva totul. Costache Sturza pornește spre tărîmurile rusești. Ajuns la Moscova, trage la un bun hotel. Își pupă drăgostos consoarta la coborîrea din rădvan, bucuros că aici nu-i mai deranjează nimeni. Dar, deodată, simți că îngheață. În urma sa era Nicolae Roznoveanu! Înghite în sec, urcînd în hotel. Constată ceva mai tîrziu, că iubărețul Roznoveanu închiriase un apartament lîngă al lui. Strînge din dinți și pornește mai departe. Pățește același lucru oriunde se duce. Călătoria, în loc să devină de plăcere, era una de necaz. Se întoarce în Moldova, disperat și aproape ruinat. Pe cînd măsura camera „în lung și în lat” căutînd noi soluții pentru a-l tempera pe insistentul amorez, sosește și o veste bună. Domnul Moldovei îl numește „ministru dinlăuntru”, adică ministru de interne de astăzi. Post mare, care spera să-l facă să tremure pe Roznoveanu. Dimpotrivă. Marghiolița se întîlnește des cu el, profitînd de faptul că soțul era prins cu problemele grele ale ministerului. Cei doi vor să-și unească destinele. Dar cum? Marghiolița (tot ea), îi propune un plan amantului, prin care soțul ei să fie nevoit să divorțeze. Așa că, într-o bună zi, îi spune lui Costache:

– Știi ce, dragă, aș vrea să mă retrag la castelul din Ruginoasa, unde-i liniște. Vreau să nu mai știu de nimeni și de nimic! Costache Sturza, cînd auzi, sări în sus de bucurie. Porunci să se mobileze castelul, să se curețe aleile parcului. Pățit, nu riscă să-și trimită nevasta singură. Pentru a o supraveghea și păzi îl pune pe fiul său, Săndulache, cu 10 arnăuți și 50 de plăieși. În sfîrșit, Costache Sturza putea răsufla liniștit. Ajunge la Iași, se aruncă pe divan și-și aprinde pentru prima dată fără gînduri negre, narghileaua. De ce ți-e frică nu scapi. La numai o săptămînă de cînd Marghiolița se afla la Ruginoasa, se întîmplă un fapt uluitor. Castelul fu împresurat și luat cu asalt de 60 de arnăuți bine înarmați și mai ales bine plătiți. Cine-i conducea? Desigur, Roznoveanu, care „ocolind capcanele întinse de-a lungul drumului de Săndulache, asedie castelul”. Inimosul fiu al lui Sturza, respinse atacuri după atacuri. Roznoveanu își dădu seama că nu va fi ușor de cucerit și, presat de timp, știind că oricînd pot sosi ajutoare asediaților, recurse la cel mai puternic argument: banii. Reuși să cumpere cîțiva arnăuți care, deschiseră porțile. Rămas singur, Săndulache era hotărît să apere onoarea „mamei vitrege”. Omorî doi atacatori, dar căzu și el înjunghiat. Marghiolița „leșinată”, fu „răpită” și dusă la castelul lui Roznoveanu din Stînca – Iași. Auzind cele întîmplate, Costache Sturza „a fost sfîrșit de durere”. Nu pentru moartea fiului său Săndulache, ci pentru răpirea cucoanei Marghiolița. Înebunit, cere domnului să facă dreptate. Domnul îi dă 100 de lăncieri care asediază castelul de la Stînca. Castelul era însă bine apărat. Singura soluție: înfometarea. Și avu dreptate. Curînd, foamea se făcu simțită pentru apărători. Deznădăjduit, Roznoveanu îi mărturisi Marghioliței că va trebui să se predea.

– Vrei să fii închis! strigă ea. Nici gînd de predare. Îl sfătui pe Roznoveanu să-i trimită o scrisoare cu următoarea propunere: ea se va întoarce acasă, dar Roznoveanu să fie liber! Așa au și făcut. Costache Sturza acceptă, „înebunit de bucurie” Asediul fu întrerupt și ancheta închisă. Împăcați, cei doi își reluară viața conjugală ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat. Uitarea părea că se așterne asupra evenimentelor. Exact cînd se împlineau nouă luni de la „drama de la Ruginoasa”, Costache Sturza primeștea vestea că Marghiolița a fugit. Cu cine? Firește, tot cu Roznoveanu. Cei doi vor trece printr-o serie de aventuri care de care mai palpitante: se vor căsători în religia ortodoxă, apoi catolică, vor trece la protestantism, din nou la religia ortodoxă. Vor avea doi copii din: „legiuită căsătorie”. Și Costache Sturza? El a dat în „mintea copiilor” și va muri în urma unei congestii cerebrale. La doi ani, îl urmează în mormînt și Nicolae Roznoveanu. Dar Marghiolița? A trăit încă mulți ani „în mare belșug”. Și ,atenție! Sînt bărbați care cunoscînd-o la peste 70 de ani, au fost emoționați văzînd-o numai la gîndul faimei frumuseții ei, printre care chiar Titus Maiorescu! A murit în mai 1888, lumea uitîndu-i păcatele și greșlile tinereții, deși a nenorocit pe mulți.