Iulian Antonescu – 70 de ani de la naștere

Redacția Ziarul de Bacău

Istorici, muzeografi, oameni de cultură au participat ieri, 9 iulie, la vernisarea, în cadrul Muzeului de Artă și Etnografie din Bacău, a unei expoziții dedicate împlinirii a 70 de ani de la nașterea lui Iulian Antonescu. Pentru prima oară sînt înfățișate publicului larg lucrări de pictură, grafică, fotografie și icoane, legate, direct sau indirect, de personalitatea istoricului băcăuan. „Lucrările de pictură și grafică fac parte dintr-o tabără, organizată la Măgura în 1997. Sînt realizări «portret și compoziții cu portret», precum și picturi ce redau preocupări ale istoricului Iulian Antonescu. Fotografiile sînt documentare și îl dezvăluie băcăuanilor pe arheologul, directorul și oratorul Antonescu, așa cum a fost imortalizat de-a lungul vieții. În ceea ce privește expoziția de icoane, aceasta poartă semnătură Getei Popovici, secretara Fundației Culturale „Iulian Antonescu”, și a fost concepută pentru ca icoanele să fie vîndute, banii obținuți urmînd a fi folosiți la cheltuielile fundației”, ne-a spus Geta Barbu, muzeograf în cadrul Muzeului de Artă. Cei interesați pot vizita expoziția pînă la sfîrșitul lunii iulie.

În cadrul acelorași manifestări dedicate lui Iulian Antonescu, la sediul Muzeului Județean de Istorie din Bacău va avea loc astăzi, de la orele 10.00, colocviul cu tema: „Iulian Antonescu – 70 de ani de la naștere”, organizat de Fundația Cultural-Științifică „Iulian Antonescu”, Societatea de Științe Istorice (filiala Bacău), Muzeul Județean de Istorie „Iulian Antonescu” și Consiliul Județean Bacău. În cadrul manifestării va fi înmînat titlul de „Cetățean de onoare al municipiului Bacău” (post mortem) istoricului Iulian Antonescu de către reprezentantul Consiliului Local al Municipiului Bacău și va fi lansat volumul „Iulian Antonescu și dreptul la neuitare” (culegere de articole), volum prezentat de prof. drd. Lăcrămioara Marin, directoarea Muzeului de Istorie, și muzeograf Eugenia Antonescu. Momentul va fi urmat de o dezbatere pe tema „Contribuția lui Iulian Antonescu la dezvoltarea arheologiei, istoriografiei și muzeologiei românești din a doua jumătate a secolului al XX-lea” (moderator prof. dr. Ioan Mitrea) la care vor participa specialiști de la muzeele din Bacău, București, Buzău, Piatra Neamț, Roman, Vaslui, de la alte instituții de cultură din Bacău și alte centre din țară, și va fi vizitată expoziția memorială „Iulian Antonescu” din cadrul Muzeului Județean de Istorie. Tot în cadrul acestui colocviu va fi prezentat numărul din iunie 2002 al revistei „Ateneu” de către Sergiu Adam, redactorul șef, și numerele 3 și 4 pe 2002 ale periodicului „Cartea” (editat de Bibliotecii Județene „C. Sturza”), de către scriitorul Viorel Savin, directorul publicației. (C.GHERASIM)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.