Jandarmeria Română a împlinit, ieri, 157 de ani de la înființare. Jandarmii de la Gruparea Mobilă și de la Inspectoratul Județean s-au reunit la sediul IJJ, pentru a sărbători împreună această zi. Festivitatea a fost deschisă de prefectul Gabriel Berca, care a citit mesajul președintelui Traian Băsescu, după care a urmat și cel al primului ministru, Călin Popescu Tăriceanu. Generalul de brigadă Nicolae Rugină și colonelul Ioan Dănilă și-au lăudat subalternii și au înaintat în grad, înainte de termen, un ofițer și patru subofițeri. De asemenea, au fost premiați jandarmii care, în urmă cu cîteva zile, au participat la Cupa Jandarmeriei.
Cele două unități de jandarmi s-au întrecut la concursuri de tir, tenis de masă și fotbal. Cei de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău au cîștigat două probe din trei, astfel că au dus la sediul unității și cupa. Diplome au primit și jurnaliștii care au participat, în urmă cu două zile, la Cupa Presei la tir. Echipa Monitorului de Bacău, formată din Geta Panaite și Radu George, a ocupat locul I și a dus la sediul redacției Cupa Presei. Pe ultimul loc s-a clasat echipa Tv Bacău, formată din Lili Adochiței și Daniel Ciorcilă, care au primit lingurile de lemn, pentru a le purta mai mult noroc la anul. La Ziua Jandarmeriei au participat și foști comandanți de unitate, și viceprimarul Bacăului, Constantin Scripăț. (Doina TIMUȘ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.