Vineri, 11 martie 2011, începând cu ora 10.00, subunităţile operative din Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bacău au participat, în cadrul programului de pregătire la un exerciţiu tactic de verificare a capacităţii operaţionale de intervenţie.
Scenariul acestui exerciţiu a fost structurat pe două etape: asigurarea ordinii publice şi protecţiei participanţilor pe timpul desfăşurării unor manifestări publice precum si intervenţia pentru restabilirea ordinii publice când aceasta a fost tulburată.
Scopul acestor acţiuni a fost menţinerea şi dezvoltarea deprinderilor luptătorilor din cadrul unităţii pentru atingerea unui anume nivel de operaţionalizare, potrivit specificului structurilor şi misiunilor specifice, perfecţionarea deprinderilor de analiză şi luare a deciziilor într-un timp scurt pentru cadrele cu funcţii de conducere, perfecţionarea tehnicilor şi procedeelor de acţiune (individual, colectiv) pentru îndeplinirea misiunilor.
Subunităţile de jandarmi constituite au acţionat , în etapele scenariului creat în cadrul exerciţiului de pregătire, pentru rezolvarea unor situaţii de tulburare a ordinii şi liniştii publice, conducerea unor persoane care incitau la acte de violenţă în afara zonelor de risc, luarea măsurilor legale ce se impun în astfel de situaţii, aplanarea unor conflicte apărute între participanţi.
În cadrul exerciţiului au fost folosite mijloace specifice de intervenţie, căşti de protecţie, scuturi , bastoane de cauciuc, dispozitive de împrăştiere a gazelor iritant lacrimogene .
SURSA: Comunicat de presa Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău
Jojo a zis
Se pregatesc ca sa dea in cap populatiei sarace care i-si va striga drepturile !
ochifaradioptrii a zis
Unde erau joi in jurul orei 13 cand toti tampitii de la miting isi faceau de cap pe strazi si sosele? Toti meltenii cu „jeepane” treceau pe rosu si …