Jandarmii băcăuani au pregătit un program special de lucru pentru perioada de pînă după sărbători, care vizează în special suplimetarea efectivelor care vor asigura paza și ordinea publică. Principalele obiective care vor beneficia de atenția sporită a jandarmilor vor fi lăcașurile de cult, locurile de divertisment, zonele centrale și periferice ale orașului, dar și zonele în care se vor prezenta obiceiuri și tradiții de sărăbători. „Acestea nu sînt singurele măsuri care se vor lua. La reședințele Comandamentului județean și a Batalionului mobil de Jandarmi vor fi tot timpul pregătite subunități de intervenție pregătite pentru înlăturarea problemelor apărute din cauza condițiilor meteo. Vom intensifica serviciul de patrulare în mediul rural, iar împreună cu poliția și lucrătorii silvici vom participa la controale menite să prevină furtul de material lemnos”, ne-a declarat colonelul Ștefan Antohi, șeful statului Major General al Comandamentului Teritorial de Jandarmi. Cu aceeași ocazie vor fi suplimentate efectivele din dispozitivul de ordine publică și în stațiunea Slănic Moldova, locul unde se organizează de obicei petreceri de sfîrșit de an pentru mulți dintre băcăuani și nu numai. (Mirela R.)
Jandarmii sînt cu ochii pe noi de sărbători
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.