Agenția Națională de Consultanță Agricolă și Agenția Japoneză pentru Cooperare Internațională – JICA organizează, timp de trei zile, o dezbatere pe probleme ale managementului cooperativelor agricole. Dezbaterea, la care participă producători agricoli din județul Bacău și reprezentanți ai oficiilor de consultanță agricolă din județe ale Moldovei și din Ardeal, a început ieri, 20 noiembrie, la Orbeni. Ieri, participanții la dezbatere s-au întîlnit cu expertul japonez în probleme de management al cooperativelor agricole de producție Hiroshi Terunuma, care a prezentat principiile înființării și conducerii acestor forme de asociere în agricultură. Terunuma este și autorul unui mic tratat pe această temă, care a fost tipărit la Editura Alt Press Tour din București și difuzat în rîndul agricultorilor. în județul Bacău au fost înființate, pînă acum, două cooperative agricole, la Răchitiș (Ghimeș-Făget) și la Ciucani (Răcăciuni). Dezbaterea organizată la Orbeni continuă astăzi și mîine. (Petru DONE)nt al cooperativelopr agricole de producție Hiroshi Terunuma, care a prezentat pr
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.