• Jonathan Scheele se va întîlni cu autoritățile, cu elevi din Bacău și va vedea cum se derulează proiecte cu finanțare europeană • oficialul european va sta în județul nostru aproape zece ore
Jonathan Scheele, șeful Delegației Comisiei Europene în România, va fi prezent astăzi în orașul Bacău. Înaltul demnitar european va strînge mîna autorităților locale de la noi, dar se va întîlni și cu elevii băcăuani, va încerca să surprindă personal cum merge o afacere autohtonă de succes și, peste toate, va radiografia modul în care fondurile europene au fost cheltuite în județul nostru.
Vizita oficialului UE va începe la 8.45. Pînă la ora 10.00, el va avea discuții cu prefectul Radu Cătălin Mardare, Neculai Lupu, președintele Consiliului Județean Bacău, și Dumitru Sechelariu, primarul orașului. Scheele se va deplasa apoi să viziteze proiectul „Dezvoltarea infrastructurii de afaceri pentru IMM-uri și investitori privați”, la care Uniunea Europeană are o contribuție de 4,5 milioane de euro, după care va merge la Biroul de Consiliere pentru cetățeni și la Fundația de Sprijin Comunitar, care, la rîndul ei, pentru două proiecte, va accesa aproape 170.000 de euro din fonduri europene.
Vizita șefului Delegației Comisiei Uniunii Europene va continua, de la 12.00 la 12.30, la Fabrica de case și tîmplărie termo-izolantă din lemn – Chalets de Moldavie CDM Export SRL (contribuție UE 244.978 de euro), după care se va deplasa la fabrica de confecții textile a firmei Prodcresus SRL. Va urma o conferință de presă la Prefectură, după care Jonathan Scheele va pleca, în jurul orei 16.30, la Galați. La plecarea din județ, Scheele va poposi, pentru un sfert de oră, și la Centrul de zi din Orbeni, proiect la care contribuția UE este de 52.096 de euro.
Băcăuanii, deloc interesați de Europa
Înainte cu o zi de sosirea la Bacău a lui Jonathan Scheele, la Muzeul de Istorie „Iulian Antonescu” a fost deschis un stand la care orice băcăuan poate afla aproape totul despre Europa în care ne chinuim să ne integrăm. Cei doi tineri care ofereau informații celor interesați ne-au declarat că, de la ora 10.00, de cînd fusese deschisă expoziția itinerantă, foarte puține persoane trecuseră pe acolo. Eu ne-au declarat că au venit să ceară informații în special persoane care veniseră la biblioteca muzeului, ori studenți, sosiți și ei la anticariat. „Aici oricine poate găsi informații complete și utile despre politica europeană, despre programe, cum se poate studia sau călători în Europa, sau cum se pot atrage fonduri și face investiții”, ne-au declarat tinerii care se ocupau de stand. Curioșii au putut să își verifice cunoștințele despre Europa, apelînd la un eurotest. Repsonsabilii standului din incinta muzeului ne-au declarat că în alte județe în care au mai fost cu aceeași misiune au rămas surprinși de interesul mare și de entuziasmul cetățenilor. „La Sibiu, de exemplu, cu trei ore înainte de închiderea standului nu mai aveam nici un pliant. Acolo, însă, standul a fost amplasat la Universitate, iar tinerii s-au dovedit extrem de receptivi. Să sperăm că așa va fi și aici. Considerăm că astăzi este zi de încălzire”, ne-au spus tinerii. Expoziția itinerantă despre Europa a poposit pînă acum în 12 județe din țară. La Bacău, ea mai poate fi vizitată doar astăzi, între orele 10.00 și 16.00. (Eduard ADAM)
Lasă un răspuns