Guvernul României a aprobat, săptămâna trecută, alocarea sumei de 319,5 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pentru sprijinirea județelor, din care Consiliul Județean Bacău a primit 14,2 milioane de lei, destinați finanțării serviciilor sociale din sistemul public de asistență socială.

Potrivit datelor comunicate de Ministerul Dezvoltării, fondurile alocate Bacăului vor fi utilizate astfel: 8,1 milioane de lei pentru măsuri de protecție de tip centre de zi și centre rezidențiale pentru persoane adulte cu handicap, 6 milioane de lei pentru servicii sociale din sistemul de protecție a copilului, respectiv 79 de mii de lei pentru cheltuieli de funcționare ale căminelor pentru persoane vârstnice și ale unităților de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice.
Bacăul se numără printre județele care au primit cele mai mari alocări din Fondul de rezervă al Guvernului pentru finanțarea serviciilor sociale, ocupând locul al treilea la nivel național, după județele Iași și Vaslui.
Guvernul: Consiliile Județene trebuie să acopere restul din resurse proprii
În același timp, Guvernul a transmis că alocarea actuală acoperă doar o parte din nevoile bugetare ale direcțiilor de asistență socială. Situația financiară diferă semnificativ între județe, unele necesitând sume mici pentru a încheia anul, iar altele, fonduri considerabile.
Conform datelor prezentate de Guvern, nevoile totale declarate de consiliile județene depășesc 1 miliard de lei, însă doar 319,5 milioane de lei au fost distribuite din Fondul de rezervă, o sumă care ar acoperi cheltuielile curente pentru aproximativ o lună și jumătate. Pentru diferența până la finalul anului, Consiliile Județene vor trebui să găsească resurse proprii, se arată în comunicatul Guvernului.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.