Suferinzi lăsați de izbeliște
• dintre cele 125 de farmacii care au contract cu Casa de Sănătate, doar două, din Bacău, mai sînt deschise pe timpul nopții n în Onești, nici o farmacie nu are program de gardă n în acest oraș, nici la Compartimentul de Primire Urgențe al spitalului nu-ți poți calma durerea n conducerea Casei de Sănătate consideră că la această unitate trebuie i se acorde atenția cuvenită fiecărui pacient n președintele Colegiului Farmaciștilor promite să rezolve problema gărzii la farmacii
Pe timp de noapte, cei peste 50.000 de oneșteni pot să bată orașul de pe Trotuș mult și bine după o „bulină”, că nu găsesc nici o farmacie deschisă. Cei care au ghinionul să-i apuce o criză de stomac, de cap ori o teribilă durere de măsele trebuie să îndure suferința pînă dimineața, cînd se deschid farmaciile. Dacă apelează la Compartimentul de Primire Urgențe al Spitalului Municipal Onești, pot avea neplăcuta surpriză de a fi tratați cu… indiferență. Nu-i vorbă goală, întrucît o farmacie deschisă după ora 22.00 nu întîlnești, cu excepția municipiului Bacău, nicăieri în județ.
Medicul și asistenta nu cred în lacrimi
Luni noaptea, spre marți, Mihaela Matei s-a aflat într-o situație de-a dreptul disperată din această cauză. „Pe la ora trei dimineața a început să mă doară cumplit capul. M-am îmbrăcat și am ieșit să caut o farmacie deschisă, pentru că nu mai puteam să suport durerea. Am străbătut tot orașul cu mașina și nu am reușit să fac nimic. Toate farmaciile erau închise. în Onești, poți să-ți cumperi medicamente cel tîrziu pînă la ora 22.00. După aceea, trebuie să înduri durerea pînă dimineața”, a declarat Mihaela Matei. Dar pentru că nevralgia nu-i slăbea deloc, femeia s-a adresat Compartimentului de Primire Urgențe al Spitalului Onești, în speranța că de aici, în sfîrșit, îi va veni salvarea. Dar s-a înșelat. „La Urgențe, la ora aceea, nu era nici un pacient. în cabinet era o doamnă asistentă. I-am explicat că îmi crapă capul de durere și am rugat-o ca pe Dumnezeu să-mi dea două pastile, orice, pentru că nu este deschisă nici o farmacie. Mi-a răspuns că nu are. Apoi mi-a replicat: «Cum ați stat pînă acum cu durerea, puteți să stați și pînă dimineață!». Am izbucnit în plîns. Atunci, în ușă a apărut doctorul de gardă. S-a uitat la mine de la distanță și, fără să mă consulte, mi-a dat același răspuns, că nu are medicamente și nici nu poate să-mi vîndă. M-am întors acasă cu aceeași durere groaznică de cap și tîrziu, spre ora 6.00 dimineața, am adormit. După o oră, m-am trezit cu toată partea dreaptă a feței umflată”, a mai relatat Mihaela Matei.
Doar două farmacii din județ lucrează noaptea
Din acest an, în tot județul, dintre cele 125 farmacii care au contract cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Bacău, deci trăiesc pe baza bugetului alocat lor de aceasta, adică a contribuției asiguraților, numai două au program de gardă. Amîndouă sînt în Bacău. Este vorba de Farmacia 1 Medica și de Salofarm din Clinica dr. Palade (str. Erou Ciprian Pintea). „Pînă anul acesta, au fost farmacii care asigurau garda și în Onești, și în Comănești. Din 2007, o parte dintre ele au renunțat. Și în Bacău au fost trei. Noi nu le putem impune un program de funcționare. Avem doar posibilitatea, conform normelor de aplicare a Contractului cadru, să le acordăm, în plus, 2,5 puncte pentru că funcționează continuu. Dar programul au dreptul să și-l stabilească așa cum cred de cuviință. Singurul care ar trebui să se implice în această problemă este Colegiul Farmaciștilor”, a declarat medicul Maria Tioc, președinte-director al CAS Bacău.
Colegiul Farmaciștilor promite rezolvarea situației
Pus în fața acestei situații, președintele Colegiului Farmaciștilor, farmacista Lucia Celmare, a confirmt că doar două farmacii au program de gardă, dintre cele 125, și a promis rezolvarea problemei. „Voi convoca mîine (astăzi-n.n.) toată rețeaua farmaceutică și vom discuta asigurarea gărzii prin rotație. Astfel, unei farmacii îi va veni rîndul la 20-30 de zile o dată. Este greu pentru o singură farmacie să facă de gardă noapte de noapte, dar prin rotație se poate organiza”, afirmă președintele Colegiului Farmaciștilor.
La Urgențe, consultarea fiecărui pacient, obligatorie
Cît privește atitudinea personalului de la Compartimentul de Primire Urgențe al Spitalului Onești, președintele CAS Bacău declară: „într-adevăr, la Urgențe nu se vînd și nu se dau pastile la cerere. Dar asistenta trebuia să cheme medicul și acesta avea obligația să consulte pacienta. Conform contractului încheiat cu spitalul, la Urgențe se poate acorda spitalizare de zi, pînă la 12 ore. Medicul trebuia să o examineze și să-i dea tratamentul necesar, dacă nu se impunea internarea prin spitalizare continuă. Ar fi trebuit să o țină sub observație pînă ce starea ei se ameliora”. La rîndul lui, doctorul Iuliu Ionaș, directorul medical al Spitalului Onești, are aceeași opinie. „Nu asistenta decide asupra problemei de sănătate a unui pacient. Ea trebuia să cheme medicul, care avea obligația să consulte pacienta și să stabilească dacă are nevoie sau nu de asistență medicală de urgență. Dacă se va dovedi că nu s-a procedat așa, vom lua măsurile de rigoare cu personalul vinovat”, a dat asigurări directorul medical. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.