Alin LEANCĂ
Un băcăuan și-a petrecut aproape jumătate din viață printre bolnavii psihic de la centrul Răcăciuni, unitate a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC). în vîrstă de 60 de ani, Ilie suferă de o formă inofensivă de schizofrenie, care nu necesită tratament, și se comportă ca un om normal. Bărbatul trăiește cu speranța de a se muta în locurile natale, zona Găești, împreună cu partenera sa, și ea locatară a centrului, și de a-și găsi nepotul, fiul surorii sale, la care ține ca la un fiu.
„Am fost operator chimist. Locuiam în București cu sora mea. âmi amintesc că s-a iscat un scandal, din cauză că nu aveam viză de flotant pentru Capitală, după care m-a luat ambulanța și am ajuns aici, la Gîșteni. âmi mai amintesc din acea perioadă de o femeie minunată, pe care am respins-o, ceea ce voi regreta mereu”, a povestit Ilie. Declanșarea bolii i-a schimbat destinul. în ultimul sfert de secol, a avut drept locuință un centru de asistare și, drept apropiați, pe beneficiarii și personalul acestuia. Pe Maricica, diagnosticată cu retard mintal, a cunoscut-o la scurtă vreme după sosirea în Bacău. „Ne-am atașat unul de celălalt și ne-am mutat împreună. Acum vreau să-mi fac dosar de pensie, să am și eu niște bănuți, să pot avea grijă de Maricica. Poate cîndva ne vom lua o căsuță în Găești”, a mai spus bărbatul. Și mai are o neîmplinire: a pierdut legătura cu Cristi, copilul surorii sale, pe care „într-un fel, l-am crescut și eu. Am auzit că este plecat în străinătate. Cînd se întoarce, voi încerca să-l întîlnesc”, a încheiat Ilie, cu lacrimi în ochi. . A
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.