Jurămîntul militar, prilej de lacrimi pentru femei și de emoții pentru bărbați

Soldații în termen de la unitățile Ministerului de Interne au depus jurămîntul de credință. Cu doar patru zile înainte de summitul de la Praga, acest ceremonial a căpătat o încărcătură deosebită. Dacă România va primi undă verde, aceștia vor fi primii soldați din țara noastră care vor înțelege ce înseamnă NATO.

În Bacău, plutoanele de jandarmni și pompieri au depus jurămîntul în incinta Comandamentului Județean de Jandarmi. „Bibanii” prospăt rași, tunși și ferchezuiți stăteau aliniați pe platou, palizi de emoție. Se uită cu coada oachiului să-i zărească prin mulțime pe cei dragi. „Oare EA o fi venit? Și dacă da, s-o fi întîlnit cu ai mei? Doamne, sper să nu o repeadă tata, că prea s-a luat de ea ultima dată cînd ne-a văzut împreună”, se citește vizibil pe chipul unui soldat. „O văd pe mama în spate printre oameni. Ce-a îmbătrînit dintr-o dată! Parcă s-a mai și împuținat. Și tata, care nu se mai satură de băutură și o lasă cu toate pe cap!”, se mai ghicește pe fața altuia.

De partea cealaltă, rudele așteaptă, rupîndu-și gîturile după cei dragi. „Doamne, între atîtea haine albastre, parcă sînt toți la fel. Eu nu-l văd nicăieri pe-al meu”, se lamentează o femeia cu două sacoșe într-o mînă. „Păi, cum să-l vezi, dacă te uiți la ăia albaștri. Ăia sînt jandarmii. Al nostru e în haine kaki, e la pompieri. Uite-l colo, al treilea din drepta”, o îndeamnă un bărbat cît muntele. „Cel de-acolo? Dar parcă nu-i al nostru. Ori e chiar el? Doamne să nu-l recunosc. Ce s-a schimbat sărăcuțul de el. Oare mănîncă aici, că acasă facea mofturi la mîncare”, se arată îngrijorată femeia. „Taci muiere, că de-acum e bărbat. I-o fi trecut de cocoloșeli de-ale tale”, o repede bărbatul. Prin mulțime se strecoară cu greu, în cîrje, un veteran de război cu pieptul plin de medalii și o băbuță cocîrjată. Fără să aștepte vreun îndemn, un soldat face rost de două scaune de undeva și le așează în marginea platoului. Recunoscători, cei doi bătrîni se așează și-și caută din priviri băiatul. „Am venit tocmai din Balcani. Avem nepotul aici. Trebuia să ajungă și părinții lui, dar nu-i văd. Vreți să ne faceți poză? Mai bine mergeți la cei mai tineri, că sînt frumoși, nu ca noi”, ne îndeamnă moale bătrînul.

În spatele vizitatorilor se desfășoară altfel de scene. Veteranii caută din ochi codanele, numai ochi și zîmbet. Se leagă prietenii sau se reînoadă, se fac schimburi de numere de telefon. Iar unii dintre ei nu se mai dezlipesc de fetișcanele care rîd din te miri ce și mai nimic. Pentru ei, ceremonialul durează prea mult. Abia așteaptă să termine oficialii ce au de făcut, să capete permisiile mult rîvnite și să o zbughească în oraș. Între timp, pe platou se aude jurămîntul, izbucnit din sute de glasuri. Apoi, după o clipă de liniște, începe să cînte fanfara. Vor defila proaspeții soldați, iar rudele care știu protocolul se înghesuie să prindă un loc cît mai bun pe traseu. Subțirei și crispați, tinerii jandarmi și pompieri fac prima defilare oficială. Apoi răsuflă ușurați. Ce-a fost mai greu a trecut. Începe programul de voie și se reped către grupul civililor. Lacrimi, îmbrățișări, mame exuberante, iubite timorate de prezența atîtor neamuri și străini în jur. Se scot pachetele cu mîncare și sticlele de vin, cu o ușoară stînjeneală. Nu se știe dacă este voie sau nu. „Hai, lasă, că o gură de vin cu ocazia asta n-o fi gaură-n cer”, își îndeamnă un părinte băiatul. Unii dintre ei, veniți cu mașinile, își îmbracă odrasla și neamurile și pleacă mai departe de atmosfera oficială a cazarmei. Se vor întorce pe seară, convinși că de a doua zi de dimineață va începe armata adevărată. (Mirela ROMANEȚ)