Jurnal despre Bacovia (14)

Constantin CĂLIN

Războiul din 1914-1918 a divizat atît lumea europeană, cît și pe cea românească. în timpul marelui conflict, în unele țări, antagonismele interne s-au mai atenuat. La noi, care nu prea sîntem obișnuiți cu catifeaua, s-au înăsprit. Taberele au fost de la început dezbinate „și ca gîndire, și ca simțire, și ca faptă”, iar dezbinarea lor s-a accentuat. Sfîrșitul nu va fi deci un prilej de bucurie, de concordie, ci de certuri, de recriminări, de ranchiune, de blesteme și insulte, sau de justificări. Dezbaterea morală care se declanșează acum îi are în vedere în primul rînd pe politicieni, dar și pe scriitori. Intransigenții cer ca defetiștii (termen abia inventat), „criminalii” care au semănat discordie și neîncredere și au colaborat cu dușmanul „să fie înfierați, de opinia publică, cu pecetea infamiei, și să le rămînă numele înscris în istoria neamului, cu așa fel de litere, ca să nu provoace la cititorul generațiilor viitoare decît durere, scîrbă și indignare” (Al. Averescu, „Răspunderile”, p. 12). Criticile cele mai acerbe proveneau din partea militarilor și a celor ce fuseseră pe front, și care constatau că „pacea (e) mai prejos de război, mai torturantă, mai chinuitoare” (Perpessicius, „Dictando divers”, p. 255), că trădează și mistifică idealurile pentru care s-a luptat, că n-a redus „deosebirile de sentimente și de vederi” (cum îndemna altcineva), ci le-a adîncit. Direct, nici una din acuzațiile agitate nu-l viza pe Bacovia, care, nefiind încă o personalitate vizibilă, nu exista pentru polemiști. După „Plumb”, a publicat (în 1916 și 1918) 13 poezii, dintre care numai 8 noi, și 3 poeme în proză, nici unele cu insinuări la actualitate. Și, în diferență de cvasiunanimitatea confraților, care se angajaseră în jurnalistică, el n-a scris articole. Public, nu s-a afirmat nici ca „mitteleuropean”, nici ca „antantist”. Funcționar într-un minister, s-a comportat în toți acești ani conform cu statutul său, ocultîndu-și convingerile chiar și atunci cînd ar fi putut face caz de ele. Intim, sub influența unui cumnat, era – s-a spus – filogerman, simpatie care venea însă în contradicție cu educația sa poetică, de cititor al lui Baudelaire, Verlaine, Rimbaud și, mai ales, Rollinat. A tăcut, probabil, și pentru că era un „reformat”, un „mobilizat pe loc”, care nu cunoscuse rigorile cîmpului de luptă. Oricum, mai mult decît orice calcul, l-a ajutat temperamentul de senzitiv, de timid. Datorită lui a evitat adversități și invidii și a rămas stabil în curenții vremii, o pildă pentru cei care s-au lăsat purtați de aceștia și au ieșit șifonați și diminuați din vîrtejul disputelor.
Deși a lăsat puține urme în biografie și în operă („Belșug” și „Amurg” / Trec burgheze colorate / sînt două dintre ele), Primul Război Mondial a contat enorm prin consecințele lui, pentru destinul literar al lui Bacovia. O tragedie fără precedent în istorie, războiul i-a învățat pe oameni să-și întoarcă privirea asupra victimelor, în sensul cel mai larg al cuvîntului, deci și a celor sociale. Un nedreptățit, Bacovia a apărut ca una dintre acestea: o victimă a unor exigențe profesionale inadecvate, o victimă a stresului (am zice azi), o victimă a ignorărilor repetate. „Răspîntia” produsă atunci în mentalități îi va influența, treptat, în bine, receptarea. Pornind de aci, timpul a lucrat mereu, subtil, în favoarea sa, chiar și atunci cînd părea că l-a uitat, cum n-a mai făcut-o decît pentru Eminescu. Lumea descoperea în Bacovia (îndeosebi cei dezamăgiți) un soi ciudat de profet, pe care evenimentele, cît și evoluțiile ideologice și sentimentale aveau să-l confirme: „Greve, sînge, nebunie,/ Foame,/ Plînset mondial…/ Pe cînd lasă-amurgul flăcări/ Pe-un final ce se anunță/ Pe-un decor miliardar…”. Compuse cu un deceniu și ceva în urmă, mai multe din textele sale încep, după 1920, să „funcționeze”, adică să aibă efecte asupra unui public dispus să-i recunoască intuițiile. De acum, retrospectiv, Bacovia devine contemporanul a numeroși inși din generațiile următoare.atenuat. La noi, care nu prea sîntem obișnuiți cu catifeaua, s-au înăsprit. Taberele au fost de la început dezbinate „ș

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!