Jurnal despre Bacovia (20)

Constantin CĂLIN

• Bacovia a suportat mereu, mai ales printre băcăuani, handicapul propriei imagini. Nu era frumos, nu era distins; era doar expresiv, pentru cine știa să-l privească. Din această cauză, „opinia estetică” despre el a fost înlocuită, nu o dată, „cu una existențială sau caracterologică”. Așa ar fi procedat – se zice – chiar și Al. Piru, critic cu o vastă experiență literară. într-un cerc intim, probabil ca să contrarieze, el ar fi afirmat: „Bacovia nu poate fi un poet mare, pentru că a fost labagiu”. (Vezi: „Cartea albă a Securității”. Istorii literare și artistice/1969 – 1989, Ed. Presa românească, 1996, p. 271). Bărbat viguros, cu numeroase succese la femei, Profesorul vorbea, în acest caz, ca, mai tîrziu, Dumitru Sechelariu, cunoscutul primar, însă „răutatea” (apropo de posibilitățile sexuale ale poetului) și frivolitatea lui erau pasagere. Public, Al. Piru, om politicos, impecabil, și le-a reprimat întotdeauna, ceea ce alții, în lipsa pregătirii estetice, n-au putut, nu pot și nu vor putea face.
Uneori, nu exclud că și eu aș fi putut greși.
Cînd i-am luat interviul, în 1981, Agatha mi-a spus că Gabriel seamănă leit cu tăică-su. Viu, Gabriel nu m-a stimulat niciodată să scriu despre el. Cred deci că a fost mai bine că nu l-am cunoscut personal pe Bacovia. Dacă s-ar fi întîmplat, ar fi trebuit, poate, să aștept ca să se estompeze în memorie figura sa. Așa, apropierea mea de operă s-a făcut fără nici o prejudecată.
Citindu-l, zilele trecute, pe C. Th. Dimiras („Istoria literaturii neogrecești”), am constatat, însă, că autori cu o viață asemănătoare cu a lui Bacovia, banală, s-au bucurat, în mediul lor, de mai multă stimă. Criticii greci, de pildă, n-au fost dezamăgiți de destinul lui Kostis Palamas, „destin simplu și rectiliniu”. De altfel, titlul unui volum al acestuia ar putea caracteriza și pe Bacovia: „Viața imuabilă”.

• Coerența viziunii este esențială la un scriitor și atunci cînd o observăm știm că el e un scriitor adevărat. în „Recapitularea”, W. Somerset Maugham recunoaște următorul lucru: „I-am văzut pe oameni prin propriile mele idiosincrasii. O persoană veselă, optimistă, sănătoasă și sentimentală i-ar fi văzut pe oameni cu totul altfel. Eu nu pot emite altă pretenție decît că imaginea mea este coerentă”. Același e și cazul lui Bacovia. Una din cele mai importante calități ale sale e coerența. Frazele din Maugham citate mai sus mi le amintesc pe cele prin care Bacovia, într-un interviu dat lui I. Valerian, își justifica propriul fel de a fi și, totodată, viziunea asupra oamenilor. „Din cauza temperamentului – spune poetul – mi-am croit fatal o astfel de viață (în singurătate – n.m.). Și-apoi n-am fost întotdeauna prea sănătos. Societatea cere mereu oameni robuști, care să se străduiască cu spor pentru ea, să-i ducă mai departe rostul. Melancolia firii mele nu ar fi niciodată înțeleasă. (…) Evit oamenii pentru că persoana mea ar aduce un fel de umbrire peste veselia lor spontană. âi respect prea mult ca să le aduc vreo supărare”. A-ți înțelege greșit temperamentul (firea) e un mod sigur de a te diferenția. Bacovia s-a încadrat și s-a menținut în datele sale, de aci coerența sa care, paradoxal, evocă o structură interioară puternică.

• Cît de săritori sînt scriitorii la nevoie? Cîți l-au ajutat efectiv pe Bacovia în momentele lui grele? Liviu Rebreanu notează în „Jurnal”, la 28 octombrie 1928, că a venit Agatha să-i spună că l-a internat pe poet la doctorul Gheorghe Marinescu. Nu mai notează însă că el (sau alții) l-ar fi vizitat ulterior la spital sau, după ieșire, acasă. Nici unul dintre cei ce-l evocă nu lasă să se deducă faptul că ar fi intervenit atunci cînd el suferea. Societatea Scriitorilor Români, tot prin Rebreanu, i-a acordat o sinecură, apoi o pensie: descurce-se! Bolnavul Bacovia a constituit exclusiv o problemă a familiei. Ce dovadă mai dureroasă a indiferenței față de om decît întrebarea unora, pusă chiar Agathei, pe la sfîrșitul deceniului patru, dacă poetul trăiește! cine știa să-l privească. Din această cauză, „opinia estetică” despre el a fost înlocuită, nu o dată, „cu una existențială

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!