• Ștefan Șilochi a lovit-o pe colega noastră, Măriuca Boboșa, în timp ce aceasta filma o manifestație electorală • jurnalista spune că ea și familia sînt terorizați de mai multă vreme de Șilochi, împotriva căruia a făcut plîngere penală
Faptul că meseria de ziarist a început să devină din ce în ce mai periculoasă și în județul nostru a fost demonstrat cît se poate de clar vineri seara, cînd o colegă de-a noastră, aflată în documentare, a fost bătută și amenințată cu moartea. Și nu de oricine, ci de Ștefan Șilochi, primarul PSD al orașului Tîrgu Ocna. De același tratament a avut parte și Luminița Pătrățeanu, de la „Monitorul de Bacău”. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 22,00, în centrul orașului, unde cei doi ziariști se aflau în documentare la o manifestație electorală. Jurnaliștii fuseseră chemați în centrul orașului de o persoană care le-a reclamat faptul că susținătorii primarului îi atacă și le rup afișele.”Am ajuns în centru și am oprit mașina. Atunci a venit la mine primarul, fiul și un nepot al lui. Pe marginea drumului erau și consilierii PSD. Au venit la mașină și mi-au spus că mă omoară pentru că am scris despre fiul său. M-a făcut proastă și m-a lovit cu pumnii în față. Am reușit să filmez totul”, ne-a declarat colega noastră. Un tînăr care se afla în mașină a fost și el lovit de primar. Familia ziaristei susține că de mai multă vreme trăiește în teorare.”Primim tot timpul telefoane de amenințare. Am fost atrase într-o cursă și urmărite cu mașina. Vin la poarta casei noastre și claxonează în timpul noptii. Ce mai, este un coșmar”, spune Maria Boboșa, mama ziaristei.
Corespondentul de Onești al „Monitorului de Bacău” a fost și el apostrofat.”S-a năpustit la mine, mi-a dat cu pumnii în cap, m-au lovit cu picioarele. Apoi a apărut un nepot de-al primarului, care m-a lovit și el. «Bă nenorocito, bă tîmpito, vă omor pe toți ziariștii care ați scris despre mine», ne spunea primarul”, a declarat Luminița Pătrățeanu. Sîmbătă, Măriuca Boboșa a depus plîngere la poliție și așteaptă un răspuns. Ea mai spune că a mai depus și alte plîngeri împotriva primarului Șilochi, dar nici una nu a fost soluționată de organele de anchetă. (Florin CRĂCIUN)
Lasă un răspuns