Redacțiile ziarelor și posturilor de radio și televiziune din Bacău au fost pustii ieri dimineață, în jurul orei 10.00. în semn de solidaritate cu cei trei colegi de breaslă Marie Jeanne Ion, Sorin Mișcoci de la postul de televiziune „Prima TV”, și Ovidiu Ohanesian, redactor al cotidianului „România Liberă”, jurnaliștii băcăuani au participat la un miting în fața Casei de Cultură. Fotografiile cu cei trei jurnaliști prizonieri în Irak au fost purtate în liniște de manifestanții care și-au dat mîna, în mod simbolic, formînd o uriașă horă a unirii în centrul orașului.
în urma anunțului publicat în numărul de ieri al cotidianului nostru, jurnaliștilor băcăuani li s-au alăturat mai mulți elevi de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, veniți la miting împreună cu directorul Vasile Cautiș, precum și un grup de copii, asistenți și educatori de la Centrul de zi „Betania”. Solidari cu jurnaliștii băcăuani s-au arătat și sindicaliștii de la Rafo Onești care, imediat cum au aflat de organizarea acestui miting, și-au manifestat dorința de a li se alătura manifestanților din fața Casei de Cultură.
Mitingul de ieri este o premieră pentru presă băcăuană. Pentru prima dată în cei 15 ani de cînd în Bacău există presă liberă, jurnaliștii băcăuani au simțit nevoia, în acest fel, să facă un zid împotriva oricăror încercări de îngrădire a libertății presei și să atragă atenția că libertatea de exprimare este un drept de necontestat.
Corneliu Cepariu, corespondent Agenția de Presă Rompres, cel care a fost, de altfel, și inițiatorul manifestației de ieri: „Este pentru prima dată în ultimii 15 ani cînd văd adunați la un loc, într-un timp atît de scurt, absolut toți jurnaliștii din presa băcăuană. Manifestarea de astăzi este o dovadă că, indiferent de rivalitățile existente între redacții, solidaritatea de breaslă există, se poate manifesta”.
Victor Eugen Mihai, editor Euro TV :”în urmă cu cîteva luni, cîțiva colegi de-ai noști și-au pierdut viața la Mihăilești, tot în timp ce își făceau meseria. Acest lucru nu a speriat, însă, pe nimeni din breaslă. Jurnaliști care își vor sacrifica viața pentru o știre vor mai exista, cîtă vreme se va mai face meseria asta. Ești dispus să faci totul pentru a obține o informație, rămîi jurnalist, nu mergi și vinzi legume la aprozar sau te apuci de altceva”.
Laurențiu Botin – realizator Euro TV: „Cred că gestul nostru poate fi considerat o palmă pentru autoritățile care ar fi avut datoria să facă tot ceea ce le stă în putință pînă acum pentru a-i salva pe colegii noștri. Chiar dacă gestul vine tîrziu, sînt convins că acest demersul nostru nu va fi în zadar. Primii care vor fi cîștigați vor fi cetățenii. Pentru a fi ei informați vor mai fi zeci de jurnaliști de acum înainte care nu vor ezita un minut să meargă într-un loc plin de pericole, doar pentru a aduce o știre”.
Chiar dacă nu au participat, efectiv, la miting, și autoritățile locale și-au manifestat solidaritatea cu jurnaliștii băcăuani. Primarul Romeo Stavarache a declarat ieri că este mai mult decît regretabil că presa românească este pusă în fața unei astfel de probe de foc. „Refuz să mă gîndesc la faptul că s-ar putea petrece o tragedie cu acești jurnaliștii. Sînt convins că negocierile se vor purta pînă în ultima clipă și că se va face tot ceea ce este omenește posibil pentru ca jurnaliștii luați ostatici să fie eliberați”, a declarat Romeo Stavarache. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.