JURNALUL UNUI OUTSIDER

Trădarea cărturarilor

Ioan NEACȘU

Mi-am amintit de celebrul eseu cu acest titlu scris acum optzeci de ani de filosoful francez Julien Benda cînd am urmărit, săptămîna trecută, aventurile nu mai puțin celebrului triumvirat cărturăresc din România: Liiceanu – Pleșu – Patapievici. Întîlnirea secretă cu personajul al cărui nume este pentru mine tabu, în vila de la Neptun a lui Ceaușescu, întîlnire atît de secretă încît a știut de ea toată presa, mi s-a părut doar o obișnuită lovitură de imagine, mai ales că a avut ca subiect de discuție „Legea Lustrației”, o lege care dacă va fi adoptată va avea același efect ca „Legea Ticu”, adică va găsi cîțiva țapi ispășitori, dar îi va proteja pe marii nomenclaturiști și pe urmașii lor în vecii vecilor… Scandalul produs de faptul că cei cinci (triumviratul plus doi ziariști de curte) s-au deplasat la mare cu un avion al cărui zbor a costat 373 milioane de lei din banii Președinției, deci din impozitele pe care le plătim noi toți, a aruncat o perdea de fum peste adevăratul scop al vizitei, de o foarte mare periculozitate, pe care eu îl deduc din declarațiile ulterioare ale filosofilor noștri: acela de a elabora o Constituție care să pregătească o viitoare dictatură mascată a celui viclean.
Julien Benda susținea, pe scurt, că intelectualii își trădează vocația atunci cînd părăsesc zona înaltă a idealului pentru a se amesteca în politică. Eu cred, dimpotrivă, că intelectualii trebuie să se amestece în politică, dar nu pe post de slugi, ca pe vremea lui Ceaușescu, ci din zona eterată a metafizicului să coboare în lumea politică pentru a-i oferi idealuri, pentru a o ridica spre ei. Atunci însă cînd Liiceanu – Pleșu – Patapievici și compania își oferă notorietatea și talentul pentru a servi aspirația cuiva spre o dictatură personală, erijîndu-se în reprezentanți ai societății civile care singură poate hotărî soarta constituțională a țării, ei comit o crimă informațională similară cu a poeților de curte ceaușiști. Scena balconului din opereta condamnării comunismului, jucată în Parlament acum cîteva luni, are astfel o explicație: Corneliu Vadim Tudor era gata să arunce triumviratul de la balcon într-un acces de furie, deoarece era gelos pe faptul că Princepele Filosofilor își joacă briliant rolul de comedie din amvonul Parlamentului, în timp ce Principele lui zace sub pămînt secerat de gloanțele din decembrie.
Cine trebuie să redacteze un proiect al unei adevărate Constituții? Trio-ul obedient care să concentreze prin legea supremă puterea în mîinile unui singur potentat? Actualul Parlament? „Societatea Civilă”, adică academia domnului Pleșu plus academia doamnei Mungiu? Transformarea parlamentului în Adunare Constituantă, cum s-a întîmplat în 1990, nu poate da un rezultat mai bun decît cel de atunci. Dacă domnul Ion Iliescu a dorit confuzia necesară pentru a controla totul, a obținut-o, parlamentarii au votat ca oile. Dacă a dorit ca proprietatea să nu fie protejată, pentru a se organiza jafurile, apoi să protejeze ce s-a furat, ba chiar să declare averile dobîndite pe căi necurate „licite”, a obținut ușor acest lucru de la un parlament interesat el însuși în asemenea manevre. Culmea demagogiei populiste este să convoci referendum pe teme ca votul uninominal, sau revizuirea constituției. Ce știe masa electorală despre constituție? Cum înțelege un alegător care nu știe tabla înmulțirii calculele destul de complicate pe care le propune domnul Pîrvulescu pentru legea electorală? Cine atunci să redacteze o nouă Constituție, absolut necesară ? Cred că domnul academician C. Bălăceanu-Stolnici a dat soluția cea mai bună, dar mă îndoiesc de faptul că politicienii noștri o vor accepta, ca să nu mai vorbesc de „cel viclean”: o comisie de redactare formată sub egida Academiei Române și compusă din cei mai reputați istorici și juriști, specialiști în drept constituțional, cărturari care să nu fi trădat, vorba lui Julien Benda, și care să vadă, dincolo de interesele unor indivizi însetați de putere și bani, sau ale unor „grupuri de interese”, interesul general, acela de a avea o lege fundamentală care să facă din România un stat funcțional pentru toți. Nici mai mult, dar nici mai puțin!tabu, în vila de la Neptun a lui Ceaușescu, întîlnire atît de secretă încît a știut de ea toată presa, mi s-a părut

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!