Jurnalul unui outsider

Administrator

Ioan Neacșu

Drepturile omului?

Am aflat zilele trecute, din presă, că gardienii de la închisoarea băcăuană au protestat împotriva faptului că au un regim de viață inferior hoților pe care îi păzesc. Într-adevăr, tot felul de organizații care luptă pentru „drepturile omului” nu omit să se preocupe de confortul necesar celor care au ajuns în pușcării. Apare astfel situația absurdă în care bolnavii dintr-un spital au un tratament inferior criminalilor, spitalele se dărîmă pe bolnavi, dar în Parlament se propunea, acum cîțiva ani, construirea unei închisori de cinci stele, cu tot confortul necesar, cu televizor și aer condiționat, cu frigider și telefon, pentru ca „pensionarii” să se simtă ca acasă. Dacă pînă și gardienii sînt revoltați de diferența de tratament față de pușcăriași, atunci sigur s-a atins un nivel al absurdului dincolo de care ar trebui să ne întrebăm, totuși: cine este de vină? Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 10 decembrie 1948, a fost distribuită în toate statele membre ale organizației mondiale pentru a fi cunoscută și discutată. Ediția în limba română a fost distribuită în județe, dar n-a ajuns la cititori, probabil în urma unei „indicații”. Eu am găsit-o într-un sertar la fostul Comitet pentru Cultură, am luat cîteva exemplare pe care le-am oferit unor prieteni și abia după decembrie ’89 am tipărit-o în revista „Catedra”, convins fiind că fac un gest eroic. Acum, însă, mă gîndesc la faptul că această Declarație ar face mai mult rău dacă ar fi aplicată, deoarece pornește de la o premiză falsă: toți humanoizii sînt oameni! Dacă vorbim despre drepturile omului fără să definim ce este omul riscăm să aplicăm unor ființe eminamente periculoase, cum sînt criminalii, sau teroriștii, hoții de tot felul, sau violatorii, aceleași tratamente ca oamenilor cinstiți și cu frica lui Dumnezeu.
Un oarecare scriitor francez, care semna Vercor, a publicat imediat după război un roman plin de ideile egalitariste la modă în epocă, roman care se numea „Animale denaturate”. Era vorba despre un ziarist foarte revoltat de tratamentul la care erau supuse niște ființe exploatate într-o fabrică de confecții din Polinezia, sub motiv că nu-s oameni, ci doar maimuțe care au învățat să coase nasturi și să tragă tighele. Îmbătat de ideile comuniste, care amețeau multe capete ale intelectualilor francezi din epocă, ziaristul nostru i-a făcut unei maimuțe un copil, a omorît copilul și s-a autodenunțat. Dacă era condamnat pentru omucidere însemna că se recunoștea calitatea de oameni acelor ființe și odiosul exploatator ar fi trebuit să le trateze ca atare, evenual să aplice declarația Națiunilor Unite…
Mi-am amintit de romanul citit acum cincizeci de ani și de gestul meu donquijotesc din ianuarie ’90 zilele astea, cînd revolta gardienilor de la închisoarea din Bacău se pierdea în uriașul val de răpiri, arestări pentru jafuri imense, rețele ale crimei organizate în care sînt amestecați români, arabi, spanioli, țigani, italieni etc. într-o foarte democratică Internațională a Crimei. M-am întrebat dacă toate aceste ființe patibulare pot intra într-o posibilă definiție a omului, dacă nu cumva ar trebui mai degrabă să definim ce nu este omul, cine trebuie exclus de la protecția legii, de la avantajele apartenenței la cetate, de la calitatea de cetățean. Din păcate, sfera acestor excluderi s-ar mări, cel puțin din punctul meu de vedere, îngrijorător. Ar intra aici și politicienii, și polițiștii, și judecătorii care au contribuit, printr-o complicitate vinovată, la proliferarea crimei. Ar intra și pseudoartiștii care prin vulgaritate distrug orice idee de valoare, fac să se aștearnă peste tot un jeg gros, concurat doar de jegul unor pseudoziariști care folosesc insulta în loc de argument și făcîndu-l pe cititor să nu mai respecte nimic. Cînd am scris mai sus cuvîntul „excludere”, m-am și gîndit cu groază că îmi ridic în cap o altă categorie de militanți, cei împotriva discriminării. Dar a defini înseamnă tocmai a discrimina. Cine are interesul ca totul să fie o apă și-un pămînt, ca să nu mai deosebim pe cel bun de cel rău, pe cel deștept de prost, pe harnic de leneș ? Comunismul a răsturnat valorile: cu cît erai mai rău, cu atît erai mai bun, vorba lui Marin Preda. Am sperat ca după căderea comunismului scara valorilor să revină la normal și hoțul, criminalul, teroristul să se rușineze de sine, să aibă conștiința faptului că s-a autoexclus dintre oameni. Din păcate, acest lucru nu s-a întîmplat și tinerii încep să-și facă modele de umat din ce are mai hidos lumea.
Drepturile omului… Care om ? Și totuși, precum eroul lui Eugen Ionescu din finalul „Rinocerilor”, înarmați cu o pușcă imaginară, cei cîțiva oameni care au mai rămas rezistă eroic în mijlocul tropăitorilor deocamdată victorioși…

NU la 10 decembrie 1948, a fost distribuită în toate statele membre ale organizației mondiale pentru a fi cunoscută și discu

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.