Jurnalul unui outsider

Ioan Neacșu

ROSTUL ȘCOLII

În urmă cu cîteva săptămîni, o tragedie îngrozitoare a zguduit
Bacăul: doi tineri au fost striviți de roțile unei mașini pe asfaltul din
fața discotecii de la Bogdan Vodă. Reporterul care relata de la
fața locului spunea că prietenii celor care au crezut că pot face
dragoste pe asfaltul șoselei erau amețiți de alcool. Este vorba de
elevi care la ora aceea ar fi trebuit să fie acasă, sub
supravegherea iubitoare a părinților, să citească, să învețe sau
măcar să doarmă. Prezența lor la discotecă, tragedia care a urmat
nu-s, din păcate, excepții. Comportamentul deviant al tinerilor tinde
să devină regulă, iar școala este adeseori încriminată. Ce poate
face, însă, școala în cele șase ore pe care un elev le petrece în
clasă, atunci cînd părinții, primii interesați în educația copiilor,
Poliția, Televiziunea, producătorii de așa-zise distracții, societatea în general creează un mediu profund imoral, în care tinerii cresc și își dezvoltă comportamente pe măsură? Barmanul care la discoteca
de la Bogdan Vodă le-a dat copiilor alcool este în pușcărie? Cîți
vînzători vînd alcool și țigări tinerilor sub 18 ani, sfidînd legea? Cîte
amenzi a dat Poliția tinerilor care tulbură liniștea locuitorilor prin
gălăgia pe care o fac în fața blocurilor, prin comportamentul vulgar
pe care-l afișează, spre indignarea vecinilor? Aș zice că tinerii care
se comportă necivilizat, ba chiar profund imoral, nu sînt vinovați
deoarece ei nici nu au conștiința faptului că greșesc. Nu au „cei
șapte ani de-acasă”, în care părinții să le fi cultivat respectul față de
un set de valori. Lăsați pradă vulgarităților de pe ecranele
televizoarelor, lăsați pradă tentațiilor de tot felul, ei ajung în școală
fără nici un respect pentru actul educațional. Devin astfel, din start,
refractari la orice tentativă a școlii de a-i modela. Îmi povestea un
profesor că atunci cînd i-a cerut unui elev neatent să scrie pe caiet
problema pe care o rezolva la tablă, elevul i-a rspuns, scurt: „Nu
vreau!” Profesorul a rămas interzis. Cum să reacționezi? Nici
măcar nu ai cum să-l pedepsești, deoarece importul de falsă
democrație de tip american a distrus bruma de autoritate a
profesorului. Pedagogii americani își pun abia acum problema
pedepsei în actul educativ, după ce timp de cîteva decenii au
cultivat, sub pretextul unui comportament nonaversiv, relația cea
mai laxă între profesor și elev. Ar fi absurd ca noi să repetăm
greșelile lor de acum o jumătate de secol pentru a avea ce repara
mai tîrziu!
Speriați de ideea că ar putea să pară demodați, unii profesori
importă în școală vulgaritatea cu care elevii sînt obișnuiți. La stațiile
de radio ale școlilor auzi manele pe texte uneori pornografice, li se
permite ca în școală să fumeze, ba chiar un liceu de prestigiu se
lăuda cu faptul că a făcut un loc pentru fumat destinat elevilor, la
școală vin îmbrăcați mai mult decît indecent, deși se presupune că
părinții i-au văzut cum arată cînd au plecat de acasă. Se produce
un fenomen absurd: școala importă imoralitate în dorința de a fi pe
placul elevilor, în loc să fie, dimpotrivă, o creatoare de
comportament moral, în loc să dea societății niște oameni înzestrați
cu un set de valori morale care să-i ajute să se integreze cu
succes în societate, la locul ales de Dumnezeu pentru fiecare
dintre ei.
Este evident, deci, faptul că problema numărul unu a școlii
este, acum, mutarea accentului de pe instrucție, pe educație.
Factorii de decizie ar trebui să elaboreze un întreg program, o suită
de proiecte care să redreseze școala din acest punct de vedere.
Fiecare profesor ar trebui să conducă cel puțin un proiect educativ
pe semestru. Prezența actualului consilier educativ în școală este
ineficientă, este un fel de „îndrumător utc” de pe vremuri, cu funcții
mai mult birocratice, care mai mult îi încurcă pe colegii cu inițiativă.
Chiar instrucția trebuie regîndită. Trebuie să fim mai puțin
obedienți față de modelele apusene, nu totdeauna eficiente; ar
trebui să ne întrebăm dacă este normal să predăm limba română,
de exemplu, cu accent pe vocabular, ca și cum ar fi o limbă străină,
o „limbă țintă”, dacă este eficient să părăsim caracterul sistematic
al predării, în ideea falsă că astfel dezvoltăm creativitatea.
Abraham Moles observa că din cauza exploziei informaționale
caracterul sistematic al setului de cunoștințe pe care îl dobîndește
cineva dispare, este înlocuit cu o „pîslă” informațională. Savantul
american are dreptate dacă se referă la cunoștințele dobîndite
întîmplător, de-a lungul vieții. Școala, însă, nu trebuie să copieze viața din acest punct de vedere. Instrucția poate fi și ea educativă, cu o condiție: să cîștige respectul, chiar admirația elevilor pentru ceea ce învață.
Rostul școlii este imens. Ea trebuie să iasă din expectativa
somnoroasă în care se complace, să aibă inițiativa activării tuturor
celor care trebuie să contribuie la educație: părinții, comunitățile
locale, Biserica, Armata, Academia, instituțiile cuturale, mass-
media etc., să gîndească strategia acestei bătălii pentru sănătatea
spirituală a neamului și asta repede, cît mai e timp, altfel riscăm să
ne pierdem identitatea, să ne pierdem însăși ființa noastră
națională.
Un pas important pe acest drum dificil ar fi dezvoltarea
asociativității în rîndul părinților, al elevilor și chiar al educatorilor.
Din păcate, acest proces este frînat de factorii de decizie, mai ales
de directori, pentru niște cauze pe care le voi analiza săptămîna
viitoare.
, ei ajung în școală
fără nici un respect pentru actul educațional. De

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!