Jurnalul unui outsider

Marea lecție politică

Ioan Neacșu

* Corneliu Coposu – un personaj sublim și tragic

Au trecut zece ani de cînd cel mai important om politic al României postdecembriste a trecut în eternitate. Cu prilejul omagierii marelui dispărut, sute de români s-au adunat la bustul din fața Palatului Regal, o mare de flori și coroane a vorbit despre cît de prețuit este Corneliu Coposu nu doar de prieteni și discipoli, ci chiar și de adversarii politici, sau de dușmanii pe care îi provoacă oricînd o personalitate politică autentică. Celebre expresii, precum „sula în coaste”, ori „s-au demascat !”, au rămas în anecdotică, și cei care s-au temut atunci, în iarna de după căderea lui Ceaușescu, de forța, inteligența și talentul lui Corneliu Coposu, acum își exprimă, jenați, admirația. Neocomunismul instalat cu atîta forță atunci ar fi dus țara spre un „socialism cu idealurile neîntinate”. Am fi fost, azi, departe de Europa și de lumea civilizată, dacă n-ar fi fost opoziția unor personalități precum Corneliu Coposu, care să dea sens luptei disperate a tinerilor din Piața Universității, care să atragă atenția Occidentului asupra pericolului pe care îl prezintă, chiar pentru securitatea Europei, neocomunismul. Mentalitatea totalitară indusă de Foame, Frig și Frică i-a făcut pe români să voteze pînă astăzi cu eșalonul secund al nomenclaturii. Dacă România s-a schimbat în acești 16 ani, ea s-a schimbat numai la presiunea Occidentului și un neobosit deschizător de drumuri spre lumea civilizată a fost Corneliu Coposu. Afiliind partidul organizat în clandestinitate înainte de 1989 la Internaționala Creștin-Democrată, el a dovedit o adevărată capacitate vizionară, deoarece aceasta era doctrina care putea scoate România din abisul comunist. Din păcate, n-a avut colaboratori, discipoli care să lupte pînă la sacrificiu, cum el însuși a luptat, pentru idealul său politic. Fiind președintele moral al României, așa cum foarte inspirat spunea domnul Gheorghe Ciuhandru – președintele PPCD, Corneliu Coposu admitea în politică orice compromis; orice se poate negocia, spunea el, cu excepția principiilor doctrinare. Verticalitatea sa morală a dus la victoria forțelor de dreapta unite în CDR după ce el nu mai era să dirijeze construcția pe care o imaginase cu un adevărat geniu politic. Urmașii s-au dovedit epigoni, au uitat marea lecție politică despre negociere și, negociind principiile, au pierdut totul. Personalitatea lui Corneliu Coposu rămîne în istorie sublimă și tragică, izolată oarecum în măreția ei, deasupra viermuielii politice care macină România. Asemenea oameni se nasc în istorie o dată la cîteva sute de ani. El trebuie să devină un model pentru tineri, pentru speranța noastră.
Azi se împlinesc 15 ani de la cea mai mare demonstrație anticomunistă organizată în București la 15 noiembrie 1990 de către tinerii din Piața Universității, de intelectuali și de populația capitalei. Manifestanții marcau, astfel, aniversarea revoltei de la Brașov (15 noiembrie 1987) și statuau, în același timp, ziua de 15 noiembrie ca zi națională de luptă împotriva comunismului. Din păcate, în școli nu se comemorează această zi, deși poate cea mai autentică educație patriotică este, pentru români, educația anticomunistă. Este absurd să învățăm despre holocaust și să nu învățăm copiii despre crimele comise împotriva poporului român de stăpînirea comunistă. Tinerii în care își punea atîtea speranțe Corneliu Coposu trebuie să știe adevărata noastră istorie, și de pînă la 1989, și de după. Numai așa vor putea împlini idealurile patriotice pentru care a ars pînă la ultima suflare Corneliu Coposu, luminîndu-ne calea.nea atîtea speranțe Corneliu Coposu trebuie să

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!