Jurnalul unui outsider

Meritocrația necesară

Ioan NEACȘU

Invitat de una dintre televiziunile noastre să analizeze scena politică actuală, fostul președinte Emil Constantinescu spunea despre clasa politică din România că ea nu poate fi reformată decît cu ajutorul societății civile, care să legitimeze o meritocrație necesară pentru a înlocui actuala oligarhie nomenclaturistă. Din păcate, alegătorii nu au drept criteriu de apreciere a politicienilor meritul, pentru ei „clasa superpusă”, cum spunea Eminescu, este ori o prostocrație, ori o cleptocrație. Aceasta este mentalitatea formată de mass-media, care mediatizează intens doar hoția și prostia. Cît privește societatea civilă, ea nu poate legitima o meritocrație așa cum dorește domnul Emil Constantinescu, pentru simplul motiv că nu există. Cu doar cîțiva abonați ai televiziunilor din București, cu cîteva organizații de buzunar gen Pro Democrația nu poți vorbi de o societate civilă. Pentru a exista, aceasta ar trebui ajutată să se organizeze.
Sindicatele, organizațiile profesionale, uniunile de creație, organizațiile neguvernamentale (ONG-urile) ar fi trebuit ca în cincisprezece ani să formeze acea „rețea”, network, de care vorbea fostul președinte, capabilă să genereze și să legitimeze o meritocrație necesară. Sindicatele au fost politizate, s-au constituit repede diverse mafii care au supt imensa bogăție a UGSR-ului și care au generat o clasă de baroni mult mai periculoasă decît cea a politicienilor, organizațiile profesionale au dispărut pur și simplu (cine a mai auzit de Societatea de Științe Filologice?), iar uniunile de creație, cu excepția UNITER, au rămas anchilozate în formele antedecembriste.
O situație mai aparte este cea a ONG-urilor. Apărute cu miile imediat după căderea comunismului, au fost repede abandonate de inițiatorii lor, deoarece scopul a fost unul strict lucrativ: să aducă mașini și alte „ajutoare” din străinătate în folosul celor care le inițiaseră. Precaritatea reglementărilor legale a făcut din asociații și fundații un teren pentru hoții mai mult sau mai puțin mărunte. Apariția Ordonanței Guvernului nr. 26 din 2000 nu a făcut ordine și o recentă anchetă foarte bine realizată în Ziarul de Bacău a scos la iveală sute de ONG-uri fictive, ai căror inițiatori nu-s considerați de nimeni infractori și nimeni nu se interesează ce găinării s-au derulat în numele „societății civile”! S-a exploatat concepția – formată în decenii de totalitarism, a românilor – de persoane asistate și au apărut mii de organizații „umanitare” care-și propuneau să ajute invalizi, copii ai străzii, bătrîni etc., dar care urmăreau de fapt un cîștig propriu. Aceste false organizații ale societății civile nu numai că nu au făcut ce și-au propus, dar au discreditat și cele cîteva ONG-uri adevărate, blocînd procesul firesc de organizare a societății civile. Primăria și Consiliul local, atunci cînd nu se interesează deloc de ele, sub motiv că-s „neguvernamentale”, iau hotărîri bizare, cum este să găzduiască ONG-urile la căminul de bătrîni pentru a fi mai aproape de „obiectul muncii”! Absurditatea vine nu doar din faptul că aceste organizații sînt percepute doar ca fiind de asistență socială, dar și din interesul instituțiilor de stat obligate să facă asistență socială de a pasa o parte dintre resposabilități organizațiilor neguvernamentale. Cîte ONG-uri culturale sînt și cîte proiecte culturale ale ONG-urilor au fost finanțate de Primărie? Cîte proiecte de mediu a inițiat Primăria în parteneriat cu ONG-urile? Cîte ONG-uri profesionale au activitate și sînt sprijinite de stat? Cîte ONG-uri școlare sînt și care este politica Inspectoratului școlar în această direcție? Pentru a avea o societate civilă reală copiii și tinerii trebuie să învețe din școală să se organizeze, să inițieze și să deruleze un proiect, dar cine s-o facă? Cine va iniția și derula proiectele pe care Uniunea Europeană este dispusă să le finanțeze? Școala ar fi interesată ca părinții să se organizeze în ONG-uri, dar directorii nu! Primăria ar trebui să fie interesată ca actualele asociații de locatari (sau proprietari) să devină niște ONG-uri cu care să realizeze proiecte de gospodărire a orașului, dar domnii de acolo cred că ONG-urile trebuie doar să le facă treaba lor la căminul de bătrîni!
Societatea civilă românească a ieșit din tunelul roșu atomizată. Pentru a deveni „network”, așa cum spune domnul Emil Constantinescu, trebuie să se organizeze. Meritocrația va exista atunci cînd organizarea și educația vor crea un electorat capabil să recunoască valoarea. Deocamdată, prostocrația și cleptocrația vor mai trăi ani mulți, ca expresie a nomenclaturii care nu vrea să moară! viziunilor din București, cu cîteva

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!