Jurnalul unui outsider

Comunismul este un cal mort?

Ioan NEACȘU

• … sau: crimele sînt imprescriptibile!

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei – care este formată din parlamentari ai 46 de țări! – a adoptat recent o rezoluție în care sînt condamnate crimele comise de regimurile comuniste. În documentul publicat sînt condamnate încălcările masive ale drepturilor omului, asasinatele și execuțiile individuale și colective, moartea a milioane de oameni în lagăre de concentrare prin înfometare, deportări, tortură, muncă silnică și alte forme de teroare fizică în masă. Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, unde sînt destui comuniști sau socialiști care au fost foarte deranjați de ideea de proces al comunismului, nu a întrunit necesarul de două treimi din voturile exprimate pentru a adopta și alte două documente propuse de raportorul PPE, anume – proiectul de recomandare care face apel la guvernele Europei să adopte o declarație oficială de condamnare internațională a crimelor regimurilor totalitare comuniste și proiectul de recomandare în care se făcea apel la guvernele Europei să adopte o declarație similară și să întreprindă anchete juridice ale persoanelor implicate în crimele comise sub regimurile totalitare comuniste. Concret: se propunea guvernelor fostelor țări comuniste să formeze Comisii naționale de Evaluare, să relaxeze Legea Arhivelor, să modifice manualele școlare, să instituie o Zi Memorială, să înființeze muzee și monumente publice. Acest rezultat al votului a fost foarte diferit interpretat, de la satisfacția pentru faptul că totuși primul document a fost adoptat, deci după cincisprezece ani de la căderea comunismului în sfîrșit se face un pas înainte, pînă la dezamăgirea cu care se constată că în Europa putem vorbi de un comunism, fie și travestit în social-democrație, încă foarte puternic.
Doamna Monica Lovinescu povestea că, ajunsă în Parisul de după război era privită cu ostilitate de cei mai mulți dintre intelectualii din capitala Franței atunci cînd auzeau că este refugiată din România: „Cum, ai formidabila șansă de a construi comunismul în România și tu vii aici, în capitalismul acesta muribund (sau «în putrefacție»)?” Probabil încă mai sînt mulți dintre aceia care cred că toate ororile regimurilor comuniste criminale sînt inventate, că omenirea nu poate fi salvată de la pieire decît de comunism.
Încercînd o primă diversiune care să abată atenția de la pericolul pe care încă îl reprezintă comunismul, domnul Silviu Brucan spunea că un proces al comunismului este inutil, deoarece „comunismul este un cal mort”. O altă diversiune, poate mai gravă, este cea lansată de domnul Ion Iliescu, atunci cînd spunea că se dorește condamnarea a patru milioane de români, cîți au fost membri de partid. Cînd s-a lansat ideea procesului comunismului, atît AFDPR-ul, cît și Alianța Civică au precizat două principii esențiale: răspunderea pentru crime nu poate fi decît personală, nu pot fi răspunderi colective, trebuie pornit de la prezumția de nevinovăție și nu este vorba de toți cei patru milioane de membri de partid, ci de nomenclatură, activiști și securiști, de cei care au fost salarizați și au beneficiat de tot felul de avantaje pentru a institui teroarea.
După cincisprezece ani constatăm că prezența lor în structurile tuturor partidelor și în administrație este principala frînă în efortul nostru de a progresa. Legea lustrației, cerută de Proclamația de la Timișoara și mai apoi de Piața Universității, care solicita ca timp de cinci ani (un lustru este de cinci ani!) foștii activiști și securiști să nu ocupe funcții publice nu presupunea nici procese penale, nici ani grei de pușcărie (de mulți probabil meritați cu vîrf și îndesat!), ci doar o retragere pentru a nu mai face în continuare și mai mult rău, cum s-a și întîmplat. Această lege acum este tardivă, oricum nu ar trebui să se mai pună problema celor cinci ani, deci nu ar mai trebui să se numească „a lustrației”; proiectul din Parlament vorbește de zece ani. Sîntem nevoiți să constatăm că, dacă răsturnarea lui Ceaușescu a reușit, revoluția anticomunistă este departe de a se fi încheiat!
Să facem puțină istorie, poate învățăm ceva din ea. În iarna atît de plină de speranțe în care a căzut Ceaușescu, la prima conferință a Sindicatului Liber din Învățămînt din Bacău am propus o Moțiune care devansa cu o lună Proclamația de la Timișoara și care, cu toată opoziția unui grup agresiv din sală, a fost adoptată. Iată textul integral: „Conferința Sindicatului Liber din Învățămîntul județului Bacău cere Inspectoratului școlar al județului Bacău să nu permită integrarea în învățămînt a nici unui activist din aparatul de partid, utc sau cultural, nici ca suplinitor, nici ca titular. Motivăm această hotărîre prin aceea că aparatul de partid, utc și cultural a fost principalul profitor al dictaturii comuniste, s-a dovedit incapabil și corupt, deci nu prezintă calitățile morale necesare în munca de educație. Cerem, de asemenea, Ministerului Învățămîntului să ia măsuri ferme în acest sens în tot învățămîntul românesc. 4 februarie 1990”. (Catedra, an I, nr.5, 5 martie 1990). Spre surpriza mea, ministerul a ținut cont de această moțiune; în regulamentul de numiri și transferări a apărut exact formularea de mai sus, dar cu o virgulă, după care mai erau cîteva cuvinte: „dacă nu are catedră rezervată”!
Și totuși, atunci cînd Parlamentul Europei ezită este datoria noastră să continuăm lupta începută acum cincisprezece ani. Alianța Civică din Bacău a cerut adoptarea unei legi care să declare imprescriptibile crimele comunismului, atît cele de dinaintea lui decembrie 1989, cît și cele de după căderea lui Ceaușescu. Am mai propus elaborarea unei „cărți roșii” care să cuprindă numele tuturor activiștilor și securiștilor, atît din județe, cît și din Capitală, însoțite de funcții și de cariera lor postdecembristă. Dacă Guvernul României, fără să aștepte recomandări de la Parlamentul Europei, organizează o structură de analiză a datelor necesare unui proces al comunismului, nu putem decît să ne bucurăm. Dacă președintele României se codește atunci cînd i se cere imperativ să condamne comunismul, ca să nu mai vorbim de sabotarea muncii CNSAS, nu putem decît să ne întristăm!
Tot ce s-a făcut pînă acum în acest sens s-a făcut din inițiativa societății civile. Memorialul Sighet și școala de aici, programul de istorie orală, la care au participat sute de elevi și studenți, apariția a sute de cărți, construirea unor monumente reprezintă efortul societății civile de a lupta cu balaurul. Domnul președinte nu vrea să vadă acest uriaș efort care a strîns milioane de dovezi, suficiente pentru a justifica o condamnare oficială a comunismului. Instituționalizarea luptei împotriva comunismului inițiată de Guvern și Parlament va face – poate! – posibilă îndepărtarea tovarășilor din funcțiile publice, dar și un adevărat proces al comunismului, asemănător celui intentat nazismului – crima este crimă, indiferent de culoare! Este necesar mai ales un amplu proces de educație anticomunistă. Un obiect care să fie obligatoriu în școli ar trebui să arate elevilor adevărata față a comunismului. Ziua Națională de luptă împotriva comunismului, care este 15 noiembrie, ar trebui comemorată cu solemnitate în toate școlile și bisericile. La mănăstirea Petru Vodă părintele Iustin a așezat la loc de cinste moaște ale unor mucenici căzuți jertfă regimului criminal. În fața lor trebuie să ne plecăm fruntea ca în fața tuturor sfinților Bisericii. Comunismul nu-i un cal mort, cum încearcă să ne liniștească domnul Silviu Brucan. El este cu atît mai periculos cu cît afectează mentalitatea, atît individuală, cît și colectivă. Europa n-are decît să voteze, sau nu, tot felul de recomandări. Guvernul nostru este de apreciat pentru faptul că a pornit instituționalizarea acestei lupte; să sperăm că și Parlamentul va finaliza Legea lustrației, însă educația, dar mai ales credința ne vor mîntui.arte de a se fi încheiat!
Să facem puțină istorie, poate învățăm ceva din

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!