Jurnalul unui outsider Ioan Neacșu

Găștile politice

Mai multe partide s-au întrecut, în ultimele săptămîni, în a-și demonstra disponibilitățile doctrinare – creștine și democratice, populare și conservatoare, într-un spectacol penibil al demagogiei transformată în principiu politic. Scopul lor este să ajungă în familia partidelor populare, care domină parlamentul european. Aparent este vorba de o strategie politică, bună în măsura în care servește scopului propus.
Dar, care este acest scop ?
Școlărește vorbind, un partid este o organizație în care oamenii se adună pentru a cuceri puterea politică. Scopul nu este puterea în sine, ci punerea în operă a unei doctrine politice care, după credința lor, va aduce fericirea oamenilor, va îmbunătăți sub raport economic, social, cultural, al securității etc. viața alegătorilor. Socialiștii cred că statul trebuie să dirijeze totul, liberalii cred, dimpotrivă, în eficiența statului minimal, creștin-democrații cred că soluția stă în subsidiaritate, conservatorii cred că ierarhia și cultul valorilor reprezintă cheia succesului etc. Evident, am simplificat mult, dar nu mi-am propus aici să fac un curs de politologie. Am vrut să spun că un politician, atunci cînd alege un partid în care să militeze, o face convins fiind că doctrina partidului său este infailibilă. La fel procedează și alegătorul, care votează un partid convins fiind că acel partid are soluțiile cele mai bune pentru problemele lui. Ideea votului uninominal trebuie discutată cu foarte mare atenție, deoarece riscăm să avem un parlament format din… independenți, dacă nu ținem seama de importanța doctrinelor politice în democrație. Educația politică a alegătorului, încă de pe băncile școlii, este de asemenea foarte importantă, pentru că la urne trebuie să meargă alegători care știu ce fac, nu „cetățeni turmentați”.
Această mică utopie descrisă de mine mai sus poate funcționa la noi? Avem noi partide politice cu adevărat, avem noi politicieni adevărați, sau doar maimuțărim pluripartidismul, iar celor care ajung la putere nici prin cap nu le trece că au ajuns acolo pentru a elabora și „implementa” politici care decurg din doctrina partidului lor? Întrebarea este, evident, retorică. Diferența dintre politică și politicianism stă în faptul că politica țintește spe niște idealuri, urmărind binele oamenilor, pe cînd politicianismul urmărește scopuri imediate, urmărind mai ales binele politicianului. Are nevoie PPE de parlamentari și în România singurul partid creștin-democrat , PPCD, este extraparlamentar? Se găsesc o mulțime de oportuniși dispuși să-și vopsească partidele în culorile democrației creștine cu scopul declarat de a ajunge astfel…europarlamentari! Îmi amintesc cu tristețe de domnul Vintilă Brătianu, care a venit de la Paris în țară, deși era foarte în vîrstă, crezînd că va putea învia Partidul Național Liberal, a cărui istorie se confundă cu istoria familiei Brătianu. În scurta conversație pe care am avut-o i-am citit în ochi disperarea. Înțelesese că nimic nu era de făcut. A plecat la Paris și a murit la scurt timp, de inimă rea. Același lucru s-a întîmplat cu domnul Corneliu Coposu, care a reușit să construiască și să impună CDR ca singură alternativă la criptocomunism, cum numea el găștile politice încropite de nomenclatură pentru a jefui țara, dar un partid nu se poate face doar cu o mînă de oameni fideli înconjurați de o droaie de oportuniști. A plecat și el în eternitate, fără să lase urmași.
Eșichierul politicii românești nu poate fi conceput fără o adevărată forță conservatoare, creștin-democrată, care să vină cu oferta politică pe care o așteaptă electoratul. Cine să construiască un asemenea partid? Dați-mi măcar trei nume! PPCD există ca o uriașă, tristă formă fără fond. Partidul domnului Voiculescu, partidul domnului Corneliu Vadim Tudor, sau chiar partidul domnului președinte Traian Băsescu? Se răsucesc în morminte toți marii bărbați care au servit ideea conservatoare, de la Titu Maiorescu la Corneliu Coposu!
Poate găștile politice care țin loc de partide vor accede în parlamentul european, poate vor servi, de voie, de nevoie, și interesele României, dar un partid popular, creștin și democrat, conservator în cea mai înaltă accepție a cuvîntului, nu va ajunge mulți ani de acum înainte să-i reprezinte pe români nici în Europa, nici în România. El încă nici nu s-a născut!anizație în care oamenii se adună pentru a cuceri puterea politică. Scopul nu este puterea în sine, ci punerea în oper

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!