Există Societatea Civilă?
După asasinarea lui Ceaușescu, cel mai important lucru în materie de educație este tocmai educația politică. Societatea românească a fost anesteziată sub raport politic timp de o jumătate de secol. Ea trebuie trezită din letargie. Partidele politice sînt în bună măsură formate din clasa nomenclaturistă de pe timpul comunismului. Administrația publică, centrală și locală, este formată din aceiași funcționari corupți de pe timpul lui Ceaușescu. Tinerii asimilați de sistem sînt repede inițiati în practicile corupției, astfel că deși aparent avem pluripartidism și democrație, în fapt nu s-a schimbat nimic.
Societatea românească de dincolo de partide formează marea societate civilă, „puterea celor fără de putere”, cum spunea Havel. Acest uriaș adormit trebuie trezit și atunci poreclita noastră clasă politică nu va mai zburda în voie, va ști că are un stăpîn. Trezirea societății civile este posibilă în primul rînd prin educație. Îmi amintesc de anul 1990, cînd toate sălile de conferințe erau distruse, ori nu se permitea accesul pentru întruniri, apoi cît de greu puteam găsi o sală atunci cînd Alianța Civică avea o manifestare. Tot timpul Alianța Civică a fost privită cu ostilitate, mai mare chiar decît pentru partidele din opoziție, tocmai pentru că avea ca principal obiectiv „organizarea străzii”, cum spunea Ana Blandiana; avea ca principal obiectiv lupta anticomunistă, ori asta însemna și lupta antinomenclaturistă, deci securiștii și activiștii din toate partidele priveau cu frică această poziție. În școală s-a introdus un simulacru numit „Educația civică”, în care pînă acum se predau reguli de circulație sau de stingere a incendiilor! S-a lansat și ideea scoaterii politicii din școli, idee cu care sînt manipulați și profesorii, și elevii, și părinții.
În școală nu trebuie făcută propagandă de partid, vreau să spun că nu se dau elevilor caiete cu trei trandafiri, sau calendare cu poza vreunui politician, sau felicitări de 8 martie cu însemnele partidului pentru care nu există nici o lege! Sîntem într-un an electoral. Profesorii trebuie să fie conștienți de influența pe care o pot avea asupra electoratului prin elevi, deci trebuie să se abțină de la orice fel de propagandă de partid. A-i explica însă elevului – și chiar părintelui – care sînt doctrinele politice, cum funcționează statul, a-i convinge că funcționarii și polițiștii sînt plătiți de ei, deci sînt la dispoziția lor, nu invers, cum era în dictatură, asta înseamnă educație politică orientată spre formarea conștiinței civice, deci a societății civile. În sfîrșit, a le vorbi elevilor despre comunism și despre uriașul rău pe care l-a adus românilor, a le vorbi despre rezistența eroică a poporului nostru și despre milioanele de jertfe înseamnă a face educație cu adevărat patriotică. Asta nu mai este politică! Iar pentru noi, românii, este mult mai important un manual de istorie a luptei anticomuniste decît un manual al holocaustului. Urgia comunistă trebuie înțeleasă pentru a putea fi depășită, altfel riscăm să fim, ca mentalitate și ca structuri de putere, ultimii comuniști din Europa!
Este evident că educația civică / politică este esențială, dar societatea civilă trebuie să se și organizeze. În primele zile de după căderea lui Ceaușescu eu am fondat, alături de alți douăzeci de colegi, Sindicatul Liber din Învățămînt, am fost apoi membru fondator al Asociației Ziariștilor Români, am fondat apoi filiala Bacău a Alianței Civice, deoarece am considerat de datoria mea să mă implic în organizarea societății civile. Partidele, deși mă curtau, nu m-au interesat. Am organizat, în liceul la care funcționez, o Societate Culturală, printre primele ONG-uri școlare, apoi am organizat la Valea Budului un Forum al ONG-urilor școlare, în dorința de a extinde asociativitatea în școli. O a doua ediție nu a mai fost posibilă, m-a blocat Inspectoratul Școlar, acum văd că este o politică a Guvernului să blocheze ONG-urile școlare. După ce ministerul a impus pentru licitația programelor din acest trimestru ca temă abandonul școlar, temă care nu are nici o legătură cu activitatea unui ONG, nou-înființata Autoritate Națională pentru Tineret a suspendat pur și simplu licitația! Lasă că suma pusă la bătaie era ridicol de mică, dar nici acea minimă aparență nu vor să o mai păstreze. Este reacția firească a oricărei gîndiri totalitare: existența ONG-urilor în școli „disipă” decizia!
Nici dincolo de zidurile școlii societatea civilă nu este organizată. Cele cîteva organizații pentru ajutor social, făcute după model occidental, funcționeaza ad-hoc. Atunci cînd o instituție europeană condiționează o finanțare de existența unui parteneriat între administrație și un ONG partidul-stat dă sarcină unui membru să facă o organizație pentru a nu pierde banii. Asociațiile de proprietari, foarte importante chiar pentru educarea spiritului de asociativitate, au rămas tot vechile asociații de locatari, cu statute ridicole și fără o activitate reală. Ce este mai rău este faptul că se află în subordinea Primăriei, deci reprezintă o uriașă masă de manevră electorală. O organizație neguvernamentală în subordinea administrației este o asemenea struțo-camilă că ar lăsa cu gura căscată pe oricare politolog picat de aiurea în România! Singurul ONG care a trăit aproape o sută de ani, ACR, a devenit acum anexă a PSD-ului. Ce n-a reușit nici măcar Ceaușescu, au reușit noii tovarăși. Ce să mai vorbim de sindicate, care pretutindeni în lume reprezintă forța cea mai bine organizată a societății civile! La noi, politizarea lor este atît de vizibilă, încît putem spune că nici nu mai există ca sindicate!
Totuși, trebuie să fim optimiști. Uriașul adormit se va trezi. Presa, intelectualii, oamenii care s-au născut după 1990, sau care au călătorit în occident și au scăpat de mentalitatea comunistă vor construi, încet dar sigur, societatea civilă. Visez la ziua în care cîteva doamne adunate la o cafea se hotărăsc să înființeze un ONG pentru a realiza nu știu ce – un bal, niște jucării pentru pom, un scuar – sau cînd cîțiva vecini se vor hotărî să-și facă propria asociație de proprietari ca să-și administreze singuri propria casă și nimeni să nu le mai impună facturi aberante pentru servicii neefectuate sau de care nu au nevoie. Oamenii trebuie să știe că ei sînt stăpînii, oamenii trebuie să învețe să fie stăpîni! Pentru asta trebuie să învețe să-și iubească averea, oricît de mică ar fi, să-și schimbe mentalitatea de slugă în cea de stăpîn, care nu muncește pentru altul, ci pentru a-și apăra și pentru a-și spori propria sa avere.
Fără educație, fără organizare și fără proprietate încă nu putem vorbi despre o societate civilă. Pe măsură ce aceste trei cerințe vor prinde contur, uriașul se va trezi și „puterea celor fără de putere” va deveni adevărata forța a României, așa cum se întîmplă în oricare stat civilizat. (Ioan NEACȘU)
Lasă un răspuns