Justiția flirtează cu oftalmologul

Ovidiu PAULIUC

Cîteva sute de euro grămadă, mai ales cînd nu sînt munciți, înseamnă visul de aur al omenirii mioritice, în marea ei majoritate. La fel înseamnă probabil și pentru judecătorul nemțean prins cu mîța în sacul plin cu bani de către procurorii băcăuani de la PNA. Omul a luat șpagă și astfel, justiția, de felul ei oarbă, s-a vindecat ca prin minune și a putut privi cu bunăvoință un anume inculpat. Mare lucru și cu justiția asta românească! Ba îi cade balanța într-o rînă, ba umblă cu sabia tocită, ba îi alunecă eșarfa pe nas, ca unei băbuțe ramolite, ba o ia Europa la șuturi prin toată curtea, că umblă vorba că n-ar fi tocmai fată cuminte.

A existat acum cîțiva ani o perioadă în care s-a dezbătut mai aprins ca niciodată despre independența și corectitudinea actului de justiție. Lucrurile s-au mai calmat după aceea, iar acum problema a reapărut pe tapet, fiindcă e vremea cînd ne urmărește tot continentul cum ne integrăm într-însul. Cel puțin o idee e clară: trebuie făcut ceva ca judecătorul să se călăuzească singur prin hățișul tentațiilor materiale. Și cum se poate face asta, decît dacă i se dă o leafă consistentă, care să-i permită să-și țină fruntea sus. După cîte se pare, lucrurile merg în această direcție, iar orice ar spune invidioșii, judecătorii merită cu prisosință lefuri mari, fie și numai pentru a mai dispărea suspiciunile că ar fi șpăgari. Urît cuvînt, urît nărav.

Ideea că mita s-ar fi așezat pe justiție precum mucegaiul pe o pîine veche e destul de departe de adevăr. Cazul judecătorului de la Piatra Neamț e primul în zona noastră. Așadar, ar putea fi o excepție care întărește regula că magistrații sînt, într-adevăr, cel puțin în aria Curții de Apel Bacău, corecți. Dar să nu uităm că vorbim despre un caz care, în sfîrșit, pare dovedit, iar în rest, la tot pasul răsar suspiciuni de corupție și incorectitudine, în cazul foarte multor dosare. Mai ales dosarele în care au apărut nume celebre ale orașului par să fi fost o tentație de nestăvilit pentru coada lui Michiduță. Dar astea-s doar vorbe. Faptele ne arată nu atît o justiție coruptă, ci, din păcate, una prăfuită și îmbîcsită, greoaie și, mă repet, una marcată de suspiciuni.

Justiția română încă mai face naveta de la Moscova la Bruxelles, unde sperăm să se stabilească într-un final, mai de voie, mai de nevoie. Cînd se întoarce spre Moscova, are multe momente în care amintește de troțchiștii torționari, pentru care mujicul zdrențăros și prins cu un știulete de porumb în buzunar reprezintă inculpatul numai bun de pus la zid. Cînd pleacă spre Bruxelles, justiția se face frumoasă în toaleta vagonului de dormit, își aranjează bine eșarfa pe ochi și apare brusc în lumina reflectoarelor, taman cînd vreun Bivolaru tîrîie leșul unei bănci după el, la drumul mare. Abia atunci, puterile statului par de-a dreptul separate, divorțate chiar, ceea ce o gîdilă plăcut pe coana Europa. Numai că, din păcate, bătrîna coană mai și adoarme din cînd în cînd, așa că nu mai vede cînd don’șoara justiție flirtează cu oftalmologul, doar-doar va obține vreun tratament gratuit ca să scape de orbire. Doamne ferește!unar reprezintă inculpa

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!