Grefierii, arhivarii și aprozii nu vor mai permite de astăzi desfășurarea activității în instanțe. Ei au decis să blocheze total activitatea, după ce, la finalul săptămînii trecute, reprezentanții celor două ministere care ar fi trebuit să-și dea avizul pentru o grilă de salarizare pe care grefierii ar fi fost înclinați s-o accepte, nici măcar nu s-au prezentat la discuții. Anunțul despre declanșarea grevei generale a fost făcut de liderii de sindicat naționali pe federație, după ce reprezentanții sindicaliștilor au realizat că sînt tratați cu indiferență de guvernanți. Arhivarii, grefierii și aprozii băcăuani au protestat toată săptămîna trecută, cîte două ore pe zi, pentru a obține creșteri salariale, cuprinse între 30 și 50 la sută și condiții mai bune de muncă. Protestatarii sînt nemultumiți de modul în care se raportează muncă și salariul personalului auxiliar la veniturile magistraților. Ei contestă și pierderea unor sporuri, precum cel de fidelitate și cel de vechime, dar și dispariția asigurării medicale gratuite. „Cerem să ne fie respectate drepturile, să fim motivați salarial pentru eforturile pe care le depunem în activitatea noastră, pentru că un grefier din România are un volum de activitate de patru-cinci ori mai mare decat un grefier din țările Uniunii Europene. Nu vrem salariile magistraților. Fiecare este plătit în funcție de pregătire, responsabilități, valoarea și importanța muncii pe care o desfășoară. Dar asta nu-i valabil și pentru cei cei numiți personal auxiliar. Să vedem cît de auxiliari vom fi de luni, cînd nu vom mai intra în sălile de ședință și nu se vor mai putea întruni completele de judecată, iar procesele nu se mai pot desfășura. Numai pe hîrtie avem importanță, în realitate facem de toate fără să fim plătiți”, ne-a spus un grefier revoltat de atitudinea reprezentanților celor două ministere. „Ne mint. Nu mai avem încredere în Ministerul Justiției, care timp de nouă luni, de la începutul anului, ne-a mințit că face eforturi să adopte și pentru noi o lege de salarizare, și descoperim acum că proiectul nici măcar nu afost înaintat la avizare la Ministerele Muncii și la cel al Finanțelor. Unde este dreptatea, cinstea și corectitudinea, daca în curtea noastră, unde se împarte dreptatea, sînt mințiți salariații de chiar ministrul Justiției?”, ne-a întrebat un alt grefier. Ei reproșează faptul că orele suplimentare pe care trebuie să le presteze, pentru că altfel s-ar tegiversa la infinit procesele aflate pe roluri, nu le sînt plătite, deși, mai ales cei din penal, trebuie să vină la muncă la orice oră din zi și din noapte. Salariul mediu pentru personalul auxiliar băcăuan este de 6,5 milioane de lei, în condițiile în care, prin lege, grefierilor și arhivarilor le este interzis să desfșoare orice fel de altă activitate. (Mirela ROMANEȚ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.