Circa 150 de karateka din Onești, Piatra-Neamț și Bacău au fost prezenți la prima ediție a Memorialului „Dan Botezatu”, desfășurată la Sala de Atletism. Inițiativa aceste acțiuni i-a aparținut prof. Liliana Adochiței și clubului Oblio, iar co-organizatori au fost Direcția Județeană de Sport și CS Arena 2011, cu sprijinul Consiliului Județean Bacău. „Pe Dan l-am iubit cu toții, de aceea amintirea lui ne-a reunit aici”, a sintetizat Liliana Adochiței. Categoriile de vârstă la care s-a concurat au fost cuprinse între 6 și 14 ani. Au fost prezente toate cluburile băcăuane, începând cu vechiul Seishin, condus de Doru Botez – club din care au apărut toate celelalte, atunci când sportivii ajunși antrenori și-au luat soarta în propriile mâini sau au înființat secții de arte marțiale la cluburi polisportive consacrate: SCM, Dinamo, Știința, Arena 2011, „Dan Botezatu” (înființat de Mihaela Botezatu și Ionuț Căseru), Oblio. Excepția este Kanku Dai, întemeiat de Octavian Adam, care nu a fost elev al lui Doru Botez. Din județ a mai participat foarte activul club Sakura Onești, înființat de Florin Ioniță. Invitați din Piatra-Neamț au fost karateka de la Ronin – un club cu care băcăuanii au excelente relații de colaborare. Competiția a fost lungă, a durat cam zece ore, asta poate și din cauza unor stângăcii în organizare, care au determinat pauze între desfășurarea secțiunilor de concurs. Organizatorii au promis solemn că acele carențe vor fi complet eliminate la a doua ediție. Printre cei care au omagiat amintirea lui Dan Botezatu au fost și trei oficiali ai Federației Române de Karate din cadrul FRAM. (Peter KELMANN)
Karate: Omagiu lui Dan Botezatu
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

[…] Omagiu Dan Botezatu […]