Răzvan BIBIRE, Florin CRĂCIUN
Vasile Anton, proprietarului unei ferme din Răcăciuni, spune că pe 31 mai mașina în care se afla a fost blocată pe o stradă din Comănești de un Ford Mondeo, al cărui șofer i-a spart parbrizul cu o bîtă de baseball. După incident, el s-ar fi adresat unui echipaj al Poliției Rutiere care, spune el, ar fi refuzat să-l asculte, spunînd că nu e de competența lor. „Același răspuns l-am primit și de la Poliția din Comănești și cu mare greutate au completat un proces-verbal și o dovadă, pe care mi le-au dat după trei ore”, susține Anton.
Bărbatul spune că și-a angajat un avocat pe care l-a mandatat să facă plîngere împotriva agresorului, dar și a polițiștilor din Comănești pentru nerespectarea procedurilor. Vasile Anton s-a trezit, însă, că avocatul angajat de el îl sună și-i spune că ar fi mai bine să cadă „la pace” pentru că agresorul îi va da 100 de milioane de lei. „Eu am refuzat pentru că viața mea nu este de negociat”. Vasile Anton susține că va intra în greva foamei pînă i se va face dreptate.
Din punctul de vedere al Poliției din Comănești, lucrurile sînt clare. „Pe numele lui Doru Florin Vartolomei, în vîrstă de 34 de ani, a fost întocmit un dosar penal sub acuzația de distrugere. Dosarul urmează să fie înaintat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Moinești, iar în instanță victima se va constitui parte civilă în proces”, ne-a declarat comisarul Mircea Chiriac, șeful Poliției Comănești. Helvetica-R
• un bărbat din Răcăciuni îi acuză pe polițiștii din Comănești că protejează autorul unei agresiuni n mașin
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.