La Bacău se dau lecții despre cum să dirijezi în întreaga lume

Administrator

Bacăul a reușit să devină pentru cel de-al treilea an consecutiv un centru al artei dirijorale. între 17 și 29 iunie, cinci tineri dirijori din Statele Unite ale Americii, Japonia și Coreea de Sud învață arta de a deveni un bun conducător de orchestră simfonică. Joshua Zona, Rian Rodriguez și Joel Plaag din SUA; Jong-Hun-Bae din Coreea de Sud și Sunichiro Maruyama din Japonia sînt cei cinci care încearcă, sub îndrumarea profesorilor Robert Gutter din SUA, director artistic la Universitatea North Carolina, și Ovidiu Bălan, directorul Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău, să se perfecționeze în această dificilă și frumoasă artă. Alături de orchestra băcăuană, tinerii studiază și aprofundează executînd lucrări dintr-un repertoriu vast, de la Mozart, Beethoven și pînă la Ceaikovski, Brahms, Mussorgski, Ravel și Stravinski.
Internetul, edițiile anterioare, valoarea profesorilor și a orchestrei i-au făcut pe cei cinici să aleagă Bacău, unii dintre ei pentru a doua oară. „Există un grup de dirijori și un tabel cu toate cursurile de acest gen organizate în lume. Am ales cursul de la Bacău pentru că beneficiez de contactul direct cu orchestra și pentru a fi împreună cu cei doi profesori”, ne-a declarat Joshua Zona.

Seduși de atmosfera de lucru de la noi

Tînărul dirijor american nu știa prea multe despre România, înaintea acestui curs. „Despre această țară știam că a fost comunistă și nu mai este. Am mai auzit despre Nadia Comăneci și Bela Caroli. De asemenea, am avut plăcerea să dirijez, în Texas, Rapsodia a II-a de George Enescu, în urmă cu patru ani”, a mai spus Joshua Zona.
Pentru Sunichiro Maruyama, din Japonia, prezența la cursurile de Masterclass, înseamnă cea de-a doua prezență la Bacău, după prima ediție, din 2004. Fapt apreciat de maestrul Ovidiu Bălan ca fiind o consemnare a valorii cursurilor de care tinerii artiști de peste hotare sînt interesați. „Este un curs de perfecționare minunat. Atmosfera, ospitalitatea, generozitatea și calitatea cursului sînt deosebite. Am mai fost la alte cursuri, dar nu am întîlnit o atmosferă mai bună ca aici. De aceea, m-am hotărît să revin”, ne-a explicat Sunichiro. De altfel, tînărul nipon este unul dintre cei care se pot lăuda cu o colecție de discuri și CD-uri înregistrate cu Dinu Lipatti. „âmi place foarte mult Dinu Lipatti. Știam că România este o țară cu o bună tradiție muzicală, cum sînt Enescu și Celibidachi. Și este o țară cu pianiști extraordinari precum Clara Haskil, sau Dinu Lipatti”, ne-a informat Sunichiro.
Coreeanul Jong-Hun-Bae a ajuns la Bacău datorită maestrului Gutter. „L-am întîlnit în SUA pe maestrul Gutter care m-a încurajat să aplic la acest curs. Am studiat oferta pe net și mi s-a părut interesantă. Am fost la multe cursuri de dirijori, dar acesta de la Bacău este minunat. Pînă acum nu aveam ocazia să lucrez cu o orchestră profesionistă. Este o alegere foarte bună și aș dori să mă întorc la aceste cursuri”, ne-a spus Jong-Hun-Bae. Cu excepția cursurilor de dirijori, Jong nu mai știe prea multe despre România. Ca și în cazul lui Joshua, informațiile sale despre țara noastră sînt legate de sport. „Cred că am auzit prima oară de România în 1994. De Hagi și Campionatul Mondial de Fotbal din SUA. Am aflat că e o țară în estul Europei”, ne-a zis Jong.

O relație bună cu orchestra

Stravinski, Mussorgski, Brahms au fost cei care l-au determinat pe Rian Rodriguez să aleagă cursurile de dirijori de la Bacău. „Varietatea repertoriului mi s-a părut extraordinară. Nu cred că mai există un alt work-shop unde să poți studia Stravinski, Brahms sau Mussorgski. Aici am posibilitatea să învăț mai bine ceea ce îmi place, să arăt profesorilor ce știu și să merg în fața orchestrei, cu care am o relație foarte bună”, ne-a spus Rian. Despre România, tînărul dirijor din California nu știa prea multe. Cel puțin înainte de a ajunge la Bacău. „România? Auzisem despre Dracula, Nadia Comăneci, Enescu. Am mai fost informat de o colegă să fiu atent, deoarece în România s-au schimbat banii”, ne-a zis el.
Pentru Joel Plaag, prezența la cursurile de dirijori de la Bacău a înseamnat o bună ocazia de a lucra la nivelul dorit. „Acest work-shop este cea mai bună oportunitate de a dirija o orchestră. Auzisem despre aceste cursuri, ceea ce a fost o ocazie extraordinară pentru mine”, a precizat Joel.

Maestrul Robert Gutter a ales de trei ori Bacăul

Maestrul Robert Gutter, despre care „The New Yorker” a scris că este „un excelent berliozian”, iar „The Washington Post” că este „o personalitate dominantă”, a participat la cursuri de dirijori în alte șapte țări, însă a revenit a treia oară într-un singur oraș, la Bacău. „Anul acesta avem studenți foarte deschiși pentru instruire. Cu toții au felurite experiențe, unii dintre ei, cum e cazul lui Joel, avînd experiența conducerii unei fanfare. Este foarte dificil să modelezi oameni cu experiență în arta dirijatului. Sînt receptivi la ideile noastre și noi sîntem receptivi la ideile lor”, ne-a declarat Robert Gutter. Maestrul Ovidiu Bălan ne-a explicat și importanța faptului că dirijorii din acest an au oportunitatea să dirijeze două concerte cu public, fapt mai rar întîlnit la alte work-shop – uri. „Anul acesta e diferit față de edițiile trecute, pentru că dirijorii au posibilitatea să dirijeze două concerte: unul cu repertoriu clasic și unul romantic modern. La celelalte cursuri de dirijori, indiferent dacă sînt la Sankt Petersburg sau alt oraș, studenții sînt norocoși dacă prind în programul final un concert”, a spus Ovidiu Bălan.
Practic, atitudinea față de Filarmonica „Mihail Jora” și față de cei doi maeștrii de ceremonii a fost caracterizată ca fiind una deosebită. Seriozitatea celor doi profesori, alături de profesionalismul orchestrei din Bacău, fac, și în acest an, ca ediția a III-a a cursurilor de dirijori să reprezinte un adevărat ambasador al valorilor culturale existente în acestă parte a Europei. (Ionuț BARBU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.