La Căminul „Armonia”

Administrator

Centru de formare profesională pentru bolnavii psihic

• centrul local destinat persoanelor cu dizabilități psihice a devenit un veritabil club în care acestea găsesc afecțiune, înțelegere, dar și șanse reale de ameliorare a handicapului n dacă vor exista fonduri, unitatea ar putea deveni primul «atelier protejat» din zonă, unde asistații ar putea învăța o meserie

Centrul de zi pentru bolnavi psihic «Armonia» Bacău, înființat din bani europeni acum un an, a supraviețuit crizei stîrnite în vară de transferarea finanțării din sarcina PHARE în cea a Serviciului Public de Asistență Socială al Primăriei. Mai mult, activitățile acestui centru s-au dezvoltat, iar efectele asupra beneficiarilor își fac tot mai simțită prezența. „în acest moment, personalul de specialitate al centrului este format dintr-un psiholog și patru asistenți sociali, iar numărul total al asistaților prezenți aici aproape zilnic se ridică la 20, persoane care suferă în principal de oligofrenie, schizofrenie, pshihoze și depresii. Formele de terapie pe care le aplicăm sînt cea prin muncă, de genul cusut manual sau la mașină, dar și pictură, consilierea individuală, dar și meloterapie, cu muzică de relaxare de tipul Vangelis ori compozitori clasici”, a explicat coordonatorul Roxana Mîrza. Pe lîngă activitățile propriu-zise de recuperare, beneficiarii sînt duși la muzee ori în oraș sau fac repetiție pentru concerte de binefacere dedicate vîrstnicilor și orfanilor. „Pentru mulți din ei, «Armonia» a devenit o a doua casă, un spațiu în care leagă prietenii sau chiar relații sentimentale, învață lucruri pe care părinții, și așa loviți de necazul copiilor, nu s-au descurcat să le explice și chiar se mobilizează pentru a activa ca și ansamblu artistic, gata de turnee la căminul de bătrîni ori în centrele pentru copiii abandonați”, a spus asistenta socială Irina Băcăuanu. „Mi-e foarte bine aici, coasem, desenăm și vedem tot felul de lucruri frumoase, cum a fost în timpul vizitei făcute recent la Observatorul Astronomic”, ne-a declarat Brîndușa, o asistată adolescentă.
în timp, starea majorității bolnavilor s-a ameliorat și relațiile multora cu familia au devenit mai bune. în plus, vreo șase dintre asistați și-au găsit chiar și loc de muncă și poate că s-ar fi angajat mai mulți, dacă unii nu s-ar fi temut că vor da greș și-și vor pierde și indemnizația la care au dreptul, cu condiția să nu fie încadrați.
Cei de la „Armonia” vehiculează o idee mai îndrăzneață: transformarea lui în ceea ce s-ar numi „atelier protejat”.
Asemenea centre, realizate pentru a încadra indivizi cu dizabilități, ar putea asigura cursuri de formare profesională, finanțate din bugetul asigurărilor de șomaj. Printre numeroasele facilități oferite acestor „ateliere protejate”, unități încă inexistente în județ, figurează scutirea de TVA, scutirea la plata taxelor vamale pentru import de materii prime ori scutirea la plata impozitului pe profit, cu condiția ca măcar 70 la sută din suma astfel obținută să fie reinvestită în utilaje sau amenajări. „Problema o constituie fondurile necesare pentru a face din idee realitate. Vom încerca să atragem banii de la comunitatea locală sau, prin proiect, de la UE”, a încheiat Roxana Mîrza. (Alin LEANCĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.