Seria controalelor Autorității de Sănătate Publică (ASP) Bacău în școli a continuat și săptămîna trecută. Medicii și asistenții de la compartimentul Igiena Școlară din instituția sanitară județeană au verificat, în perioada 4-8 septembrie, toate școlile și grădinițele din comunele Gîrleni, Filipeni, Buhoci și Hemeiuș. Conform concluziilor prezentate de către Anda Dumitrescu, purtătorul de cuvînt al ASP Bacău, probleme deosebite privind pregătirea din punct de vedere igienico-sanitar a unităților de învățămînt sînt în Gîrleni și Filipeni. „La Școala și Grădinița nr. 2 din Gîrleni sînt degradate și acoperișul, și grupurile sanitare. Deficiențe la acoperiș sînt și la Școala și Grădinița nr. 1 din aceeași comună. Cît despre Filipeni, aici școlile din satele Slobozia și Fruntești au clădirile neconsolidate”, ne-a declarat purtătorul de cuvînt. în prezent, în tot județul nu dețin autorizație sanitară de funcționare 494 școli și grădinițe. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.