în cursul acestei săptămîni, Administrația Publică Locală din Moinești a desfășurat o amplă acțiune de ajutorare a persoanelor din localitate, afectate de recentele inundații. în acest sens, la centrul de colectare, care ființează pe lîngă primăria din localitate, s-a strîns o cantitate de aproximativ 13.000 de kilograme de astfel de ajutoare. în principal, acestea au constat din îmbrăcăminte, încălțăminte și lenjerie. Sub formă de pachete, acestea au ajuns la un număr de 600 de persoane, aflate în dificultate, majoritatea din cartierele Hangani, Vasâiești, Lucăcești Sat și Găzărie. Concomitent, primăria a mai distribuit aproape 23.000 de bidoane de doi litri cu apă minerală.
în proxima perioadă, conducerea primăriei va analiza situația celor ale căror gospodării le-au fost afectate. Astfel, în limita posibilităților, se va încerca ajutorarea acestora cu materiale de construcții. Mai trebuie menționat că mare parte din ajutoarele donate aparțin moineștenilor care au sărit primii în ajutorul concitadinilor lor aflați în suferință. (Mihai VIERIU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.