La Moinești s-a tăiat un purcel de Ziua Femeii

Administrator

Salariatele din Primăria Moinești au fost scoase din birouri de colegi, acum două zile, și duse la discoteca Hexagon, unde le aștepta o surpriză. Pentru cîteva ore, cele peste 120 de doamne și domnișoare și-au permis să uite de îndatoririle zilnice și s-au zbînțuit pe ringul de dans, chiar dacă ritmurile „Animal X” sau „3Sud-Est” ar fi fost pentru unele, mai învîrstă, prea mult. Femeile au fost servite cu tot felul de bunătăți. Pentru acest eveniment, edilii au tăiat chiar și-un purcel de lapte pe care l-au pregătit ca la carte. Unele și-au chemat și soții, altele au profitat de libertatea subită și pentru cinci ore s-au distrat doar ele. Viceprimarul Neculai Nechifor nu s-a putut bucura de prezența soției sale și asta nu pentru că ar fi „uitat” s-o cheme, ci pentru că aceasta s-a pricopsit cu vărsat de vînt. Petrecerea femeilor din primărie se află la a patra ediție și, pe lîngă flori și felicitări, doamnele au mai primit și cîte un tichet, fiecare în valoare de 150 de lei.
Nici femeile din Primăria Comănești n-au fost neglijate. Primarul Viorel Miron și tot staful din primărie au invitat doamnele la un han din zonă, unde au fost asaltate de flori și atenții. Alin de la „Talisman” a ținut un concert și a oferit cîte o floare fiecărei doamne și domnișoare prezente, și n-au fost puține! Au dat curs invatațiilor peste 80 de femei. (Doina TIMUȘ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.