în fiecare zi de luni are loc, la FCM Bacău, întîlnirea săptămînală a tuturor antrenorilor cu președintele Gheorghe Chivorchian. Atmosfera a fost însă, ieri, cel puțin înainte de ședința cu pricina, ceva mai destinsă ca de obicei. în plus, antrenorul pricipal al primei echipe, Cristi Popovici a fost bun de cinste, pentru simplul motiv că acesta a împlinit, ieri, 38 de ani. Nepretențios, acesta ne-a mărturist că, de ziua lui, nu-și dorește decît două lucruri: sănătate și, la vară, FCM Bacău să scape de retrogradare. în ce ne privește, îi dorim lui Cristi Popovici să i se împlinească toate dorințele. Cît desprte cadouri, acestea au venit, se pare, mai spre seară. „Pînă acum, nimeni nu s-a îngrămădit cu nici un cadou, dar timpul nu este pierdut”, a spus , mai în glumă, mai în serios, principalul „taurilor”. Discuția a avut loc în jurul orei 12,00 a zilei de ieri. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.