ARUNCĂRI LUNGI: Antrenorul emerit Teodoru Agache, coordonatorul loturilor naționale de aruncări lungi, este profund dezamăgit de felul în care sînt tratați, în România, sportivii care se clasează sub locul I la competițiile internaționale. Deși eleva sa Mihaela Melinte, deținătoarea recordului mondial la aruncarea ciocanului, este favorita principală la cîștigarea titlului mondial în acest an, tehnicianul băcăuan a afirmat că obiectivul Mihaelei la „mondiale” este cucerirea unei medalii: „Parcă ne-am fi născut cu aur la gît, așa sîntem de pretențioși. Nici presa și nici suporterii nu mai suportă altceva decît locul I. Orice clasare pe locul al doilea sau mai jos este privită ca o înfrîngere și chiar desconsiderată. Opinia publică trebuie educată în acest sens. Pentru mine, cel puțin, nu va fi un capăt de țară dacă Mihaela nu va redeveni campioană mondială. În Statele Unite, Marea Britanie, Franța sau Germania, ca să dau doar cîteva exemple, toată lumea se bucură atunci cînd un sportiv se califică în finală, adică între primii opt sau primii doisprezece, inclusiv la juniori. La noi, acest lucru este considerat aproape ca o rușine. Categoric, medalia de aur este cea la care rîvnesc toți și nu înseamnă că nu vrem și noi să o cucerim cît mai des. Trebuie, totuși, să ținem cont că nici „argintul” și nici „bronzul” nu sînt din drum. Ne propunem ca la mondialele din vară să luăm o medalie”. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns