• Octavian Boacă, din Oituz, îl acuză de trafic de influență pe patronul unei firme de transport • omul a plătit o groază de bani, fără nici un rezultat concret • cazul e cercetat de Parchetul de pe lîngă Tribunalul Bacău
Pentru Octavian Boacă, din comuna Oituz, intenția de a pleca la muncă în Marea Britanie a devenit un calvar în momentul în care s-a hotărît să apeleze la serviciile unui patron oneștean. Patronul firmei Ioana Trans SRL din Onești, care se ocupă cu transport internațional, mai exact în Marea Britanie, este acuzat că ar fi pretins o mare sumă de bani în lire sterline pentru a-i facilita lui Boacă obținerea unei vize pentru a munci în țara Albionului. Octavian Boacă a rămas fără 120 de milioane de lei și a fost nevoit să apeleze la poliție.
Oneștenii se înghesuie să plece peste hotare din cauza vieții grele pe care o duc acasă. Mulți și-au scos din vizor Italia și Spania, preferînd Regatul Unit, unde se plătește mai bine, pentru că și nivelul de trai este mai ridicat, iar românii sînt în număr ceva mai mic. Prin Onești, din 1992 au apărut tot felul de indivizi care facilitau vize către Anglia, în schimbul unor sume apreciabile de bani. Așa s-a întîmplat și cu Octavin Boacă, din Oituz, care a sperat într-o asemenea posibilitate. Bărbatul, de 42 de ani, a auzit de la niște colegi că un anume Cristi Oprea, patronul unei firme de transport din Onești, ar facilita astfel de vize. Octavian avea gînduri să ajungă în Londra, pentru că are acolo un patron de origine indiană, care îi poate oferi un post în construcții. Venit în Onești, la începutul lunii martie 2004, Octavian l-a contactat pe Cristian Oprea și a aranjat plecarea. „Am intrat în biroul firmei acestuia, care se află la intersecția de lîngă primărie. Am întrebat dacă ar fi posibil să
rezolve o viză pentru Anglia și, fără a mai sta pe gînduri, Cristian Oprea a fost de accord. Mi-a propus să-i dau 2.000 de lire sterline și să-mi pună o viză de Anglia pe șase luni. După trei zile, i-am dat suma de 1.000 de Euro, iar după aceasta, a venit la mine acasă și i-am mai dat 500 de lire sterline și pașaportul, cartea de muncă, plus alte acte”, ne-a declarat aspirantul la viza engleză. Din luna martie
și pînă prin iulie, Octavian Boacă se întîlnea săptămînal cu Cristian Oprea, discutau despre plecare și ultimele amănunte legate de obținerea vizei. „În luna iulie, văzînd că nu mi se rezolvă problema, l-am întrebat pe Oprea ce se întîmplă. El mi-a răspuns că, dacă nu-mi rezolvă viza, mă duce fraudulos, sau îmi dă dobîndă la banii pe care i-am dat”, a mai adăugat Octavian Boacă. După eșuarea tratativelor cu Cristian Oprea, Boacă s-a adresat poliției oneștene. A reușit, într-un tîrziu, să-și scoată pașaportul și celelalte acte, dar banii nu. „După un scandal monstruos, mi-a dat pașaportul și cartea de muncă, după care mi-a promis că-mi restituie a doua zi și banii, cei 1.000 de Euro și 500 lire sterline, dar acest lucru nu s-a întîmplat”, ne-a mai declarat omul.
Am încercat să aflăm și opinia patronului oneștean Cristian Oprea, care a recunoscut că a luat banii de la Boacă, însă sub formă de împrumut. Referitor la returnarea actelor către Octavian Boacă, Oprea a devenit deodată agitat și s-a justificat că are multe
probleme la firmă, că un angajat de-al lui a avut accident și a distrus un TIR în Anglia. „Nu aveam cum să-i fac lui viză pentru că nu are decît trei sau patru clase. Ce, eu pun viză? A venit la mine după
niște acte, pașaport și carte de muncă, însă erau ale unui văr de-al lui. Era cu soția și i le-am dat. Eu am luat 1.000 de Euro și 500 de lire sterline însă sub formă de împrumut. Am împrumutat bani de la mulți oameni, însă nimeni nu m-a dus la poliție, iar pentru acest lucru o să-i dau banii cu țîrîita. Îl chem peste o săptămînă, cînd o să primesc niște bani, doar știți că luna august e moartă”, a precizat Cristian Oprea. Cazul a ajuns în cercetarea Parchetului de pe lîngă Tribunalul Bacău, instituție abilitată să soluționeze un dosar privitor la acuzația de trafic de influență.
Octavian Boacă, bărbatul care spera să ajungă în Anglia, își așteaptă acum banii pe care i-a dat încă din luna martie, fără să i se rezolva problema nici pînă azi. Omul susține că nu a fost vorba de nici un împrumut către patronul Oprea, pentru că nici nu îl cunoștea și nici nu avea mulți bani pe care să-i risipească. (Măriuca
BOBOȘA, Cătălin BUZINCHE)
Lasă un răspuns