La cele două etaje ale Palatului Administrativ din Bacău, care găzduiește Prefectura și Consiliul Județean, au fost instalate două filtre, la care toți cei ce ajung în instituție trebuie să declare scopul și persoana pe care o caută. „Paza la cele două filtre va fi asigurată de angajați ai Poliției Primăriei. Nu am vrut să facem o delimitare între noi și Consiliul Județean, ci am vrut să sporim măsurile de siguranță. Sînt cazuri de persoane care declară că vor să ajungă la un anumit serviciu, dar de fapt urmăresc cu totul altceva”, ne-a declarat subprefectul Gheorghe Hură. Angajații instituției au semnalat în mai multe rînduri că au fost furați de anumite persoane care au venit în prefectură în audiență sau să lase diferite cereri, dar de fapt urmăreau cu totul alt scop. (Claudiu TĂNĂSESCU) de persoane care declară că vor să ajun
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.